Video Andrei Cordea, după eliminarea din meciul cu Saburtalo: ”Am greșit, dar nu regret”
articol scris de Digi Sport29.07.2022, 09:58
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
FCSB s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League după ce s-a impus cu 4-2 în fața celor de la Saburtalo, 4-3, la general.
Andrei Cordea, după eliminarea din meciul cu Saburtalo: ”Am greșit, dar nu regret”
Galerie Foto
Finalul partidei de pe Arena Națională, la care au asistat peste 25.000 de spectatori, a fost tensionat. Andrei Cordea (23 de ani) a fost eliminat după ce și-a înfipt mâna în gâtul unui adversar. Totul ca urmare a unuui clinci în care a fost implicat Octavian Popescu (19 ani) în urma căruia acesta din urmă a căzut pe gazon.
La final, Cordea a vorbit despre acest gest, dar a explicat și ce s-a întâmplat la faza penalty-ului executat de Risto Radunovic (30 de ani), când a existat o mică discuție între jucători.
”A fost greu. La faza penalty-ului i-am lăsat mingea, când l-am văzut așa deciș.
Mă bucur pentru calificare, i-am luat tare din primul minut, meritam victoria. Cred că la faza penalty-ului am fost lovit în genunchi. Mă doare, dar sper să fie ok.
În fața atâtor suporteri, câți au fost azi, ar fi fost rușinos să fim eliminați. Mergem încrezători în următorul tur. Am dominat meciul cap coadă”, a spus Cordea, despre calificare.
Andrei Cordea: ”Am vorbit să fim o familie”
Legat de faza cartonașului roșu, încasat direct în minutul 90+3, Cordea a spus că-i pare rău, dar că nu regretă gestul făcut.
”L-a împins pe Tavi... Înainte de meci, noi am vorbit în vestiar să fim o familie, din păcate m-a luat și pe mine valul, am făcut o greșeală. A fost a doua mea eliminare, dar prima pentru un astfel de gest.
Îmi pare rău, a fost și puțin lipsă de experiență, dar am vrut să-mi ajut colegul. Am greșit, dar nu regret”, a mai spus Cordea.
VIDEO cu Andrei Cordea după FCSB - Saburtalo 4-2
Etichete: risto radunovic , andrei cordea , fcsb saburtalo 4-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții