Andrea Compagno a apărut în meciul cu Anderlecht cu un tricou pe care scria ”Campagno”. Cum a reacționat
articol scris de Digi Sport16.09.2022, 10:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andrea Compagno (26 de ani) a fost rezervă în FCSB - Anderlecht 0-0, dar a fost introdus la pauză în locul lui Bogdan Rusu (32 de ani).
Andrea Compagno a apărut în meciul cu Anderlecht cu un tricou pe care scria ”Campagno”. Cum a reacționat
Vicecampioana Ligii 1 a evoluat în acest meci, disputat joi seară pe Arena Națională, în fața a 29.613 spectatori, în echipamentul principal, cel de culoare roșie.
Galerie Foto
Italianul a avut parte de o surpriză neplăcută când a intrat în vestiar pentru a se echipa. Pe spatele tricoului său oficial de joc, cel cu numărul 96 a fost inscripționat ”Campagno”, în loc de Compagno.
La final, atacantul, printre altele, a fost întrebat și despre acest subiect, dar acesta a știut foarte bine să ”dribleze” gafa colegilor săi din club.
”Am observat când am ajuns (n.r. - în vestiar)”, a spus italianul după care a râs puțin. Fotbalistul a continuat pe același ton destins. ”Nu e o problemă, se întâmplă”, a mai spus Compagno.
Jucătorii FCSB-ului, chemați de galerie după meciul cu Anderlecht. ”Veniți aici!”. Mesajul transmis
La final, galeria vicecampioanei a chemat echipa la salut, cum se face de obicei. Octavian Popescu și compania s-au îndreptat către peluză, dar au vrut să rămână undeva în zona careului de 6 metri.
Jucătorii au început să-i aplaude pe suporteri, numai că liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, i-a chemat lângă, ei, la gard.
”Hai, veniți aici, alături de noi. Nu vă facem nimic, nu vă certăm. Hai și și tu, MM!”, a strigat liderul galeriei, care a folosit mereu un microfon, pentru a se face auzit în toată peluza.
Suporterii au cântat alături de fani, și-au aplaudat favoriții, dar le-au și transmis că vor o victorie duminică, în campionat, cu Universitatea Craiova.
Nicolae Dică, după FCSB - Anderlecht 1-1: "În Anglia a fost penalty împotriva noastră, iar acum am avut penalty, dar n-am avut VAR"
Roș-albaștrii au fost privați de un penalty clar, dacă nu chiar de două, după cum spune Nicolae Dică. Antrenorul de la FCSB a tras concluziile la final.
”Un 0-0, dar un meci bun al nostru, chiar dacă am schimbat mulți jucători, am folosit tineri, dar baieții au dat totul.
Am încercat să deschidem jocul, am avut ocazii, păcat că nu am reușit să marcăm, dar au avut atitudine bună. În Anglia, West Ham a primit un penalty care nu a fost, iar acum noi nu primim ceva ce a fost clar.
Dar asta e, nu mai putem întoarce. Când am avut VAR, nici atunci nu ni s-a dat, cu Voluntari, iar acum e penalty clar, dar nu am avut VAR. (...)
Noi am avut adversari puternici, West Ham, cu buget de sute de milioane, Anderlecht, cu buget mult mai mare ca noi, iar cei din Danemarca sunt foarte buni, am analizat meciul lor cu Anderlecht.
Etichete: andrea compagno , compagno fcsb , fcsb anderlecht 0-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții