"A fost 'varză à la Cluj'. Ăsta e adevărul!". CFR, criticată dur după eșecul cu Lazio
articol scris de Digi Sport17.02.2023, 09:59
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
CFR Cluj a pierdut prima manșă a play-off-ului Conference League cu Lazio, 0-1, în urma unui gol marcat de Ciro Immobile în finalul primei reprize.
Ardelenii au beneficiat de avantajul unui om în plus pentru mai bine de 60 de minute, dar nu au fost capabili să-și creeze vreo ocazie mare de a marca.
"A fost varză a la Cluj"
Evoluția elevilor lui Dan Petrescu a adus critici dure și din partea lui Cristi Bud, fost jucător al grupării din Gruia.
"Ce să mai zici? Un meci foarte slab făcut de CFR Cluj. Este păcat. A fost o șansă foarte bună pentru un rezultat pozitiv. Cred că ăsta a fost obiectivul lui Dan Petrescu, să ia cât mai puține. Nu s-a adaptat și nu ai cum să emiți pretenții cu un așa joc. Au avut un șut pe poartă, al lui Malele.
Nici dacă făcea portarul infarct nu intra mingea. Nu ai venit cu centrări, nu ai pus presiune. Cu mijlocul acela e greu să construiești. A fost 'varză à la Cluj'. Ăsta e adevărul, o evoluție foarte ștearsă. Chiar n-am văzut nimic.
Asta e. Jocul nu dă motive de optimism, dar cu rezultatul poți spera. Poate la retur vor prinde toți o zi bună", a spus Cristi Bud, pentru GSP.ro.
Cinci jucători de la CFR au primit cele mai mici note
Cinci jucători de la CFR au primit cea mai mică notă, 4,5: Yuri Matias, Camora, Muhar, Yeboah și Bîrligea.
Până și antrenorul Dan Petrescu a fost notat. El a primit tot 4.5, iar publicația menționată îi amintește că urmează returul, unde "semnele nu par încurajatoare. Nu a rămas aproape nimic de păstrat din această seară italiană".
Tuttomercatoweb nu l-a uitat nici pe Daniel Bîrligea, produs al fotbalului italian, însă nota sa a fost tot una dintre cele mai mici: "Introdus surprinzător din primul minut, produsul grupelor de juniori de la Teramo a fost în beznă timp de o oră, fără ca măcar să dea senzația că se află pe drumul cel bun. Nu a fost o revenire minunată în Italia pentru el".
Notele primite de jucătorii lui CFR Cuj, la meciul cu Lazio: Scuffet (6), Manea (5), Matias (4,5), Burcă (5,5), Camora (4,5), Deac (5), Petrila (5), Boateng (5), Cvek (6), Muhar (4,5), Hoban (5,5), Krasniqi (6), Yeboah (4,5), Birligea (4,5), Malele (5).
Notele primite de jucătorii lui Lazio, la meciul cu CFR Cluj: Luis Maximiano (6), Lazzari (6,5), Patric (4,5), Casale (6), Hysaj (6), Marusic (6), Milinkovic-Savic (6,5), Marcos Antonio (6), Gila (6), Vecino (6), Felipe Anderson (6,5), Immobile (7), Pedro (6,5), Zaccagni (6).
- Returul CFR Cluj - Lazio se joacă pe 23 februarie.
Etichete: lazio , cristi bud , play-off conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții