Comisia Europeană ia atitudine. Reacţie tranşantă, după anunţul oficial al înfiinţării Superligii
articol scris de Digi Sport19.04.2021, 11:36
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Grecul Margaritis Schinas, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene, a afirmat, într-un mesaj postat pe reţelele sociale, că proiectul Superligii este contrar valorilor europene de "diversitate" şi "integrare".
Margaritis Schinas, despre înfiinţarea Superligii
"Trebuie să apărăm un model european de sport bazat pe valori, diversitate şi integrare. Nu se pune problema a-l rezerva pentru câteva cluburi bogate şi puternice, care vor să rupă legăturile cu federaţiile naţionale", a scris Margaritis Schinas, comisar responsabil cu Promovarea stilului de viaţă european (Cultură, Educaţie), pe Twitter.
"Universalitatea, integrarea şi diversitatea sunt elemente-cheie ale sportului european şi ale vieţii europene.", a mai scris înaltul oficial al executivului european.
Ce format va avea Superliga
Florentino Perez va fi preşedintele Superligii, iar noua competiţie va avea la start 20 de echipe şi un format revoluţionar.
Preşedintele lui Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat din Comitetul Executiv al UEFA şi din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), care a lucrat la reformele planificate ale Ligii Campionilor.
Co-preşedintele Manchester United, Joel Glazer, va fi vicepreşedinte al Super League.
Conform comunicatului oficial, noua Superligă va avea următorul format:
- 20 de cluburi participante: celor 12 anunţate până în acest moment li se vor alătura alte 3 şi vor fi, astfel, 15 cluburi fondatoare
- cele 15 cluburi vor evolua în fiecare an în noua competiţie, iar lor li se vor alătura, în fiecare sezon, alte 5 echipe, care se vor califica în funcţie de rezultatele din sezonul precedent
- meciurile vor avea loc la mijloc de săptămână, exact cum se întâmplă acum cu partidele din UEFA Champions League sau Europa League, astfel că weekendurile vor fi rezervate, păstrând tradiţia, partidelor din competiţiile interne
- Superliga va încpe în luna august
- vor exista două grupe de câte 10 echipe, cu meciuri tur-retur
- primele 3 din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală ale Superligii
- locurile 4-5 vor juca într-un play-off tur-retur pentru ultimele două locuri din sferturile de finală, care se vor juca în dublă manşă
- semifinale tur-retur
- finala în luna mai, într-o singură manşă
Etichete: superliga , comisia europeana , margaritis schinas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții