Urnele pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026! Cum arată grupa ”morții” și cea accesibilă pentru România
articol scris de Digi Sport23.11.2023, 23:52
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă pe ”Bătrânul Continent” abia s-au încheiat preliminariile pentru EURO 2024, în alte părți ale lumii calificările pentru Campionatul Mondial din 2026 sunt în toi.
Cupa Mondială de peste 3 ani va fi prima care va fi organizată de 3 țări, Statele Unite, Canada şi Mexic. De asemenea, tot în premieră, la turneul final vor participa 48 de echipe, față de 32 la ultimele ediții. Astfel, Europa va trimite la CM din 2026 16 echipe.
Cum arată urnele pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026
Cum numărul formațiilor care vor merge la Campionatul Mondial se modifică, vor exista schimbări și în preliminarii. Astfel, vor fi 12 grupe de calificare, 6 de câte 5 echipe și 6 de câte 4, în condițiile în care suspendarea Rusiei rămâne în vigoare.
Doar câștigătoarele grupelor se vor califica direct, în timp ce naționalele care vor încheia pe locul doi, plus 4 cele mai bune echipe din ediția următoare a Ligii Națiunilor, vor intra într-un play-off cu patru rute, care se va disputa pe sistemul semifinale-finală.
În acest moment, în funcție de clasamentul FIFA, criteriul în urma căruia s-au făcut până acum grupele valorice pentru tragerea la sorți a preliminariilor CM, urnele arată așa:
- Urna 1: Franța, Anglia, Belgia, Olanda, Portugalia, Spania, Italia, Croația, Germania, Elveția, Danemarca, Ucraina
- Urna 2: Austria, Suedia, Ungaria, Țara Galilor, Polonia, Serbia, Scoția, Turcia, Cehia, România, Norvegia, Slovacia
- Urna 3: Grecia, Slovenia, Finlanda, Irlanda, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Islanda, Irlanda de Nord, Israel, Georgia
- Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kosovo, Azerbaijan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia, Lituania
- Urna 5: Moldova, Andorra, Malta, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino
Așadar, România ar putea avea o grupă accesibilă dacă ar da peste Elveția/Ucraina, Irlanda de Nord și Lituania, dar în cazul în care i-ar ieși în cale formații precum Franța, Grecia/Slovenia, Kazahstan și Moldova, lucrurile s-ar complica teribil.
Clasamentul FIFA poate suferi modificări majore până în noiembrie 2024, când este de așteptat să fie programată tragerea la sorți.
Grupele Cupei Mondiale 2026, organizate pe criterii regionale | FOTO Cu stadioanele
Galerie Foto
Grupele din primul tur al Cupei Mondiale 2026, ce va fi organizată de Statele Unite, Canada şi Mexic, vor fi organizate pe criterii regionale, pentru a limita deplasările, a anunţat președintele FIFA, Gianni Infantino.
Acest Mondial va fi primul organizat în trei ţări diferite, dar şi primul la care vor participa 48 de echipe (faţă de 32 la ultimele ediţii).
"Provocarea va fi logistica", a recunoscut Infantino, prezent la Los Angeles pentru a prezenta logoul oficial al competiţiei, "distanţele, fusul orar, diferenţele climatice la fel - altitudinea din Mexic, nivelul mării în alte regiuni".
"Deci, este important pentru noi să creăm un mediu bun pentru ca echipele şi fanii să se afle în cele mai bune condiţii posibile. Acest lucru înseamnă să nu fie nevoie de prea multe călătorii, mai ales la debut. Vom crea grupe în care echipele vor fi cazate în funcţie de tragerea la sorţi", a adăugat preşedintele instanţei mondiale a fotbalului.
"A fost unul dintre avantajele Cupei Mondiale din Qatar, unde un jucător, la o oră după meci, putea să fie în patul său. În 2026 vor fi deplasări, dar noi vom coordona acest lucru şi ne vom asigura că sunt întrunite cele mai bune condiţii posibile pentru echipe", a mai transmis preşedintele FIFA.
Alexi Lalas, fostul star al echipei Statelor Unite la Cupa Mondială din 1994 (SUA), a susţinut propunerea lui Infantino: "Noi vorbim de zboruri uneori de şase ore, de schimbări de fus orar. Pentru mulţi jucători veniţi din toate colţurile lumii, va fi fundamental să schimbăm competiţia, deci această idee de a regrupa pe regiuni are sens".
Statele Unite vor găzdui cea mai mare parte a turneului, cu 11 oraşe din totalul de 16 stabilite pentru Mondialul din 2026: Seattle, San Francisco, Los Angeles, Kansas City, Dallas, Atlanta, Houston, Boston, Philadelphia, Miami şi New York/New Jersey (FOTO în galeria de mai sus).
Mexico City, Guadalajara şi Monterrey vor fi locurile de desfăşurare în Mexic, în timp ce, din partea Canadei, Vancouver şi Toronto au fost oraşele alese.
Formatul Cupei Mondiale 2026
Cupa Mondială din 2026 va inaugura un nou format, cu 48 de echipe şi 80 de meciuri, faţă de 32 de echipe şi 64 de meciuri pentru Cupa Mondială 2022.
Cele 48 de echipe vor fi repartizate în 12 grupe a câte patru formații. Ideea inițială, cu grupe de trei echipe, a fost abandonată. Din grupe vor ieși primele două clasate și cele mai bune opt locuri trei.
Ca urmare a creșterii numărului de echipe, va crește considerabil și numărul de jocuri. În vara lui 2026, se vor disputa un total de 104 meciuri, pe parcursul a 39 de zile, cu peste o săptămână mai mult decât până acum. La precedentele ediții, se disputau 64 de meciuri.
Nu doar numărul de echipe reprezintă o premieră care va fi bifată la Cupa Mondială din 2026, ci și numărul de țări gazdă. Va fi prima ediție organizată în trei țări. Având în vedere situația, FIFA se gândește să realizeze unele ”zone”, pentru a limita pe cât posibil lungimea deplasărilor.
Etichete: cupa mondiala 2026 , romania cm 2026 , preliminarii cm 2026 , urne cupa mondiala 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții