Selecționerul celei mai slabe naționale din lume, după ce a ajuns în grupă cu România, Austria și Bosnia: ”Cea mai ușoară”
articol scris de Digi Sport15.12.2024, 10:37
Premier League: Manchester City - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
România a fost repartizată în Grupa H a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026, alături de Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino.
”Tricolorii” vor debuta pe teren propriu în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, împotriva Bosniei, pe 21 martie, de la ora 21:45. Trei zile mai târziu, România se va deplasa în San Marino, pentru duelul cu cea mai slabă națională din lume, locul 210 în clasamentul FIFA.
Roberto Cevoli, selecționerul naționalei din San Marino: ”Sunt puțin dezamăgit pentru că speram la o echipă cu o reputație ceva mai mare”
După ce a aflat cu cine se va confrunta echipa sa în calificările pentru CM 2026, Roberto Cevoli (55 de ani), selecționerul reprezentativei din San Marino, a surprins. Tehnicianul italian a declarat că e cea mai ușoară grupă posibilă pentru echipa sa.
”Sunt puțin dezamăgit pentru că speram la o echipă cu o reputație ceva mai mare decât cele pe care le vom întâlni. În opinia mea, la nivel de grupă, este cea mai ușoară grupă în care puteam fi repartizați, chiar dacă este clar că sunt echipe puternice”, a transmis Cevoli, potrivit sanmarinortv.sm.
În 2024, San Marino a înregistrat cea mai mare performanță din istorie: a obținut primele două victorii în meciuri oficiale și a promovat în Liga C din Liga Națiunilor, dintr-o grupă cu Liechtenstein și Gibraltar.
Programul Grupei H din preliminariile CM 2026:
21 martie
21:45 – Cipru – San Marino
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Grupele preliminariilor Cupei Mondiale din 2026
- Grupa A: Câștigătoarea meciului Germania - Italia, Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg
- Grupa B: Elveția, Suedia, Slovenia, Kosovo
- Grupa C: Învinsa din meciul Portugalia - Danemarca, Grecia, Scoția, Belarus
- Grupa D: Câștigătoarea meciului Franța - Croația, Ucraina, Islanda, Azerbaijan
- Grupa E: Câștigătoarea meciului Spania - Olanda, Turcia, Georgia, Bulgaria
- Grupa F: Câștigătoarea meciului Portugalia - Danemarca, Ungaria, Irlanda, Armenia
- Grupa G: Învinsa din meciul Spania - Olanda, Polonia, Finlanda, Lituania, Malta
- Grupa H: Austria, România, Bosnia, Cipru, San Marino
- Grupa I: Învinsa din meciul Germania - Italia, Norvegia, Israel, Estonia, Moldova
- Grupa J: Belgia, Țara Galilor, Macedonia de Nord, Kazakhstan, Liechtenstein
- Grupa K: Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Andorra
- Grupa L: Învinsa din meciul Franța - Croația, Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar
Româinia nu s-a mai calificat la Cupa Mondială din 1998
România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998. Ultima ediţie, găzduită de Qatar, în 2022, a fost câştigată de Argentina.
Campania de calificare la CM 2026 va debuta în Europa în martie 2025 şi se va încheia în noiembrie 2025.
Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
Viitoarea ediţie a Cupei Mondiale, prima cu 48 de echipe, va avea loc între 11 iunie şi 19 iulie 2026, în 16 oraşe din Canada, Mexic şi Statele Unite.
Statele Unite vor fi reprezentate de 11 oraşe, Atlanta, Boston, Dallas, Houston, Kansas City, Los Angeles, Miami, New York, Philadelphia, San Francisco, Seattle, Mexicul va găzdui meciuri în trei oraşe, Guadalajara, Mexico City, Monterrey, iar Canada în două, Toronto şi Vancouver.
Finala se va juca pe 19 iulie 2026, la New York/New Jersey.
Etichete: san marino , calificare cupa mondiala , adversara romania , preliminarii cm 2026 , tragere la sorti cm 2026 , roberto cevoli , selectioner san marino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții