Visul italienilor de a merge la CM poate prinde contur! Presiuni la adresa FIFA pentru excluderea Iranului din competiție
articol scris de Digi Sport01.04.2022, 20:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Selecționata Iranului ar putea fi exclusă de la Campionatul Mondial din Qatar, după ce femeile nu au fost lăsate pe stadion la meciul de pe teren propriu cu Liban, scor 2-0.
La scurt timp după eveniment, jurnaliștii italieni și-au făcut conaționalii să viseze. Chiar dacă Italia a ratat participarea după ce a pierdut cu Macedonia de Nord, scor 0-1, "Squadra Azzura" ar putea să fie invitată la turneul final, în cazul în care FIFA decide să excludă Iranul.
Cereri către FIFA pentru excluderea Iranului de la Campionatul Mondial din Qatar
La adresa FIFA s-au făcut recent presiuni pentru ca selecționata pregătită de Dragan Skocic (53 de ani) să nu fie lăsată să participe, deoarece, potrivit regulilor forului intercontinental, discriminarea bazată pe gen este "strict interzisă și pasibilă de suspendare sau expulzare".
Grupul United for Navid, înfiinţat ca omagiu adus luptătorului Navid Afkari, spânzurat la vârsta de 27 de ani, a declarat că Iranul, calificat la CM 2022 la sfârşitul lunii ianuarie, ar trebui să fie privat de meciurile internaţionale de fotbal până îşi schimbă poziţia față de accesul femeilor la meciuri.
"Solicităm oficial FIFA să suspende imediat Iranul şi să-i interzică participarea la Cupa Mondială 2022 cât timp Federaţia Iraniană de Fotbal nu respectă Carta Olimpică şi regulile FIFA", a transmis United for Navid, într-o scrisoare trimisă secretarului general FIFA, Mattias Grafstrom.
La rândul său, ONG-ul Human Rights Watch a cerut FIFA ca Iranul să pună capăt rapid practicii sale "discriminatorii".
"Având în vedere încălcările repetate comise de autorităţile iraniene, FIFA trebuie să urmeze propriile recomandări privind nediscriminarea şi ar trebui să ia în considerare sancţiuni împotriva Iranului", a declarat și Tara Sepehri Far, o reprezentantă a HRW.
Mai multe critici au venit chiar din Iran, una din ele fiind formulată de căpitanul echipei naţionale, Alireza Jahanbakhsh. Guvernatorul Mashhadului, Mohsen Davari, şi-a cerut scuze, iar preşedintele Ebrahim Raissi a ordonat Ministerului de Interne să investigheze incidentul.
Agerpres
Femeile din Iran au protestat la meciul cu Liban
Ultimul meci al campaniei echipei Iranului în preliminariile CM 2022 nu a avut loc în capitala Teheran, care găzduieşte de obicei partidele reprezentativei, ci în oraşul religios Mashhad din nordul ţării.
Poliţia a relatat că a folosit gaze lacrimogene în momentul în care femeile care aveau bilete la meci au început să protesteze că nu sunt lăsate să intre pe stadion.
Galerie Foto
Observatorii consideră că fundamentaliştii religioşi din Mashhad au acţionat unilateral în luarea acestei decizii, fără a consulta federaţia.
Femeile nu au voie să asiste la meciurile de fotbal din Iran de zeci de ani, însă în urma presiunii exercitate de FIFA un mic număr de bilete au fost disponibile în ultima vreme pe stadionul Asadi din Teheran, la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale şi din Liga Campionilor Asiei.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții