Virusul “misterios”, marea problemă a Franței înaintea finalei Cupei Mondiale. Anunțul lui Didier Deschamps
articol scris de Digi Sport15.12.2022, 09:53
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Franța s-a calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar, după victoria împotriva Marocului, scor 2-0. Franța are șansa să-și apere trofeul cucerit în 2018.
Franța se teme de virusul "misterios" din Qatar, înaintea finalei Cupei Mondiale
Theo Hernandez (5’) și Randal Kolo Muani (79’) au înscris pentru echipa pregătită de către Didier Deschamps.
Franţa este prima echipă care joacă două finale consecutive de Cupă Mondială de la Brazilia în 2002. Doar Italia (1934 şi 1938) şi Brazilia (1958 şi 1962) au reuşit să cucerească două trofee consecutive.
Mai mulţi jucători din lotul Franţei s-au confruntat cu un virus misterios. Din acest motiv, Dayot Upamecano și Adrien Rabiot n-au jucat împotriva Marocului. În plus, Kingsley Coman a avut anumite simptome după meci.
Selecționerul Franței, Didier Deschamps, a anunțat că vor fi luate măsuri suplimentare de precauție în cantonament, pentru a combate răspândirea virusului.
"Temperaturile au scăzut la Doha şi probabil că aveţi şi voi, jurnaliștii, aerul condiţionat la maxim. Sunt stări febrile, toţi acordăm atenţie. Cu jucătorii care au făcut eforturi enorme, apărarea imunitară este mai slabă.
Întâmplător, pentru Dayot (Upamecano) s-a întâmplat imediat după meci. Organismul este foarte solicitat, evident că putem fi mai sensibili la orice ar putea fi viral. Fără să mă gândesc la alte lucruri.
Luăm măsuri de precauţie, ne adaptăm. Orice infecție virală este transmisibilă. Fără a ajunge la paranoia, ne-am luat măsuri de precauţie cu Dayot pentru a nu exista contact. Pentru Adrien (Rabiot) la fel.
Sper ca Upamecano și Rabiot să fie disponibili pentru finală. Mai sunt patru zile, avem timp să-i recuperăm", a spus Deschamps, la conferința de presă.
În finala Cupei Mondiale, Franța nu va putea miza pe Karim Benzema și Lucas Hernandez, accidentați.
Franţa va juca duminică împotriva Argentinei pentru titlul mondial (Lusail Stadium - Al Daayen, 17:00), în timp ce Croaţia va înfrunta Marocul sâmbătă în finala mică (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 17:00).
Etichete: franta , didier deschamps , cupa mondiala , deschamps , maroc , qatar 2022 , cupa mondiala qatar , franta - maroc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții