Unde a fost surprins Lionel Messi, la o zi după prestația reușită în meciul Argentina - Venezuela, 3-0
articol scris de Digi Sport27.03.2022, 18:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lionel Messi (34 de ani) a marcat în partida câștigată de Argentina, scor 3-0 împotriva Venezuelei, în campania de calificare pentru Campionatul Mondial din Qatar.
Fotbalistul celor de la PSG a fost cel mai bun jucător de pe teren în partida disputată la Buenos Aires. La finalul disputei, Messi a fost întrebat despre posibilitatea de a se retrage din naționala "pumelor" după Mondialul din acest an, iar starul argentinian a oferit un răspuns care lasă loc de multe interpretări.
Unde a fost surprins Lionel Messi la o zi după prestația reușită din meciul Argentina - Venezuela, 3-0
La o zi după victoria din meciul cu Venezuela, Messi a mers la teatru, acolo unde a vizionat piesa “Inmaduros”, în care joacă Adrian Suar, unul dintre prietenii săi.
Ajuns la Teatrul Naţional din Buenos Aires, Lionel Messi a fost aplaudat de ceilalţi spectatori şi a urcat pe scenă la finalul piesei.
Mai mult, starul argentinian a fost așteptat și în fața teatrului de către o mulțime de fani, semn că a rămas extrem de iubit, în ciuda sezonului sub așteptări de la PSG.
Reacția lui Lionel Messi după ce a "strălucit" din nou în tricoul Argentinei, în victoria cu Venezuela
Lionel Messi a punctat în minutul 82 al partidei, iar reușita din tricoul "pumelor" i-a readus din nou zâmbetul pe buze. După meci, starul argentinian a declarat că este foarte fericit și a ținut să le mulțumească fanilor pentru susținere.
"Există o coeziune fantastică între popor și această echipă. Sunt fericit să fiu aici, unde mă simt superb. Fanii mi-au arătat dragostea lor și le sunt recunoscător. Totul merge natural și aici îmi este ușor să mă exprim pe teren și în afara lui"a spus Messi după victoria cu Venezuela, în care a marcat golul de 3-0.
În urma acestui rezultat, Argentina se află pe locul 2 în campania de calificare pentru CM 2022, cu 38 de puncte după 16 meciuri, sub liderul Brazilia, care a acumulat până acum 42 de puncte.
Etichete: argentina , lionel messi , messi teatru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții