Thiago Silva a așteptat finalul meciului și i-a dat replica selecționerului Serbiei
articol scris de Digi Sport25.11.2022, 10:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Brazilia a învins-o cu 2-0 pe Serbia într-un meci din Grupa G de la Cupa Mondială 2022.
La finalul confruntării, Thiago Silva (38 de ani) i-a dat o replică selecționerului Serbiei, Dragan Stojkovic (57 de ani), care spusese, la conferința premergătoare partidei, că Brazilia are fotbaliști ofensivi buni, dar pe nimeni care să se apere.
Thiago Silva, replică pentru Dragan Stojkovic
Thiago Silva a catalogat afirmația sârbului drept o ”lipsă de respect”.
”Am auzit că antrenorul lor a spus înainte de meci că Brazilia are mulți atacanți, dar pe nimeni care să se apere. E o lipsă de respect față de noi și față de ce am reușit în carierele noastre, nu doar față de mine, inclusiv față de Casemiro, care joacă în fața noastră.
Ar trebui să aibă respect înainte să vorbească. E normal să fie toată atenția asupra noastră, suntem obișnuiți.
Suntem fericiți că am început cu dreptul și sperăm să continuăm la fel, fără să ne gândim la alte lucruri”, a spus Thiago Silva, citat de Corriere dello Sport.
Ce urmează pentru Brazilia la Cupa Mondială
Programul meciurilor Grupei G:
24 noiembrie
- Elveția - Camerun 1-0 (Embolo 48)
- Brazilia - Serbia 2-0 (Richarlison 62, 74)
28 noiembrie
- Camerun - Serbia, ora 12:00
- Brazilia - Elveția, ora 18:00
2 decembrie
- Camerun - Brazilia, ora 21:00
- Serbia - Elveția, ora 21:00
Clasamentul grupei G:
Etichete: thiago silva , cupa mondiala 2022 , brazilia serbia , dragan stojkovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții