Selecționerul Argentinei a făcut anunțul așteptat de o țară întreagă! Ce se va întâmpla cu Lionel Messi la CM 2022
articol scris de Digi Sport10.11.2022, 14:32
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Argentina are probleme cu accidentările, iar suporterii "Pumelor" s-au temut că selecționata lui Lionel Scaloni (44 de ani) nu-l va avea pe dispoziție pe Lionel Messi (35 de ani) la Cupa Mondială.
Superstarul lui PSG s-a accidentat cu două săptămâni înainte de turneul din Qatar și a ratat meciul de weekendul trecut cu Lorient, scor 2-1.
Lionel Messi nu este în pericol pentru Cupa Mondială
În cadrul unei conferințe de presă recente, selecționerul Argentinei a explicat că atât Messi, cât și alți fotbaliști importanți vor merge la turneul final, deși momentan sunt indisponibili.
"Niciun jucător nu va fi la 100% înainte de Cupa Mondială. Vom face cât mai mult putem în săptămâna de dinaintea turneului pentru a ajuta fiecare jucător.
Sunt unii care nu vor juca în ultimele meciuri ale cluburile lor, din motive de precauție, dar știm că sunt bine", a explicat Scaloni, conform PSG Talk.
- Cupa Mondială este programată în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie.
Ghetele pe care Lionel Messi le va purta la ultima sa Cupă Mondială
Pe internet a fost "scăpat" design-ul ghetelor pe care Messi le va purta la turneul care reprezintă ultima sa șansă de a cuceri cel mai râvnit trofeu din fotbal pentru țara sa.
Ghetele sunt de culoare aurie, cu detalii albastre și negre, iar design-ul nu a fost ales întâmplător. Modelul este inspirat de cel purtat de Messi în 2006, atunci când a participat la prima sa Cupă Mondială.
În plus, ghetele aurii sunt de bun augur pentru Messi. Modelul purtat la Copa America 2021, turneu încheiat cu triumful Argentinei, a avut aceeași culoare predominantă.
Galerie Foto
Etichete: leo messi , argentina , lionel messi , lionel scaloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții