Scandal înaintea Cupei Mondiale! FIFA a primit o cerere de excludere a unei naționale calificate
articol scris de Digi Sport20.10.2022, 18:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu o lună până la startul Cupei Mondiale din Qatar, FIFA are de luat o decizie importantă.
Iran, una dintre naționalele calificate, ar putea să fie exclusă din competiție.
Iran ar putea fi exclusă de la Cupa Mondială din Qatar
Țara asiatică e afectată de mai multe proteste împotriva actualului regim, iar o cerere de suspendare a Federației Iraniene de Fotbal a fost trimisă către FIFA și către președintele Gianni Infantino, anunță presa din Anglia.
O decizie negativă ar însemna de asemenea și excluderea naționalei de la Cupa Mondială din Qatar, acolo unde Iran este în grupă cu Anglia, Țara Galilor și State Unite.
De altfel, nu este prima dată când se cer măsuri luate de către forul condus de Infantino.
SF! Așa arată cele opt stadioane pe care se vor disputa meciuri de la Cupa Mondială din Qatar
Galerie Foto
Capacitatea arenelor și cum au fost distribuite meciurile:
- Lusail Stadium din Lusail, capacitate de 80.000 de locuri, inaugurat în 2022 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale, finala
- Al Bayt Stadium din Al Khor, capacitate de 60.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale
- Al Janoub Stadium din Al Wakrah, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2019 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Ahmad Bin Ali Stadium din Al Rayyan, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Khalifa International Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 1976 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, finala mică
- Education City Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
- Stadium 974 din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Al Thumama Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
Proteste de amploare în Iran, după ce o tânără a murit în custodia poliției
Demersul intervine în plină mişcare de proteste care a cuprins Iranul din cauza decesului pe 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, la trei zile după arestarea ei la Teheran pentru nerespectarea codului vestimentar.
În ultimele săptămâni de proteste în toată ţara şi-au pierdut viaţa circa 83 de persoane, conform organizaţiilor de apărare a drepturilor omului.
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a descris tulburările drept cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni împotriva Iranului lansate de puterile vestice ostile începând cu Revoluţia Islamică din 1979.
Naţionala iraniană antrenată de Carlos Queiroz a jucat recent meciuri amicale contra Uruguayului şi Senegalului în Austria, ambele jocuri fiind disputate cu porţile închise din motive de securitate.
Iranul urmează să participe la a şasea sa Cupă Mondială în Qatar.
Etichete: cupa mondiala , fifa , excludere , iran , gianni infantino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții