Samuel Eto'o surprinde! Fostul atacant o vede câștigătoarea Mondialului pe Camerun, după o finală cu Maroc
articol scris de Digi Sport16.11.2022, 14:15
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Camerun a fost repartizată în grupa G din cadrul Cupei Mondiale din 2022, alături de Brazilia, Serbia și Elveția.
Camerun - Maroc, marea finală de la CM 2022, în opinia lui Samuel Eto'o
Eto'o este ambasadorul turneului final din Qatar, alături de Cafu și Tim Cahill. Fostul mare atacant camerunez a făcut un traseu imaginar al Mondialului, iar la final a reieșit că echipa din țara sa natală va fi câștigătoarea competiției.
Concret, potrivit lui Samuel Eto o, Camerun ar urma să iasă din grupe și mai apoi să elimine Ghana, Belgia și Senegal și astfel să ajungă în marea finală. Acolo, camerunezii ar urma să întâlnească reprezentativa din Maroc, care ar trece și ea de nume precum Spania, Portugalia și Franța.
În marea finală, Eto'o vede naționala din Camerun ca fiind marea câștigătoarea, în timp ce Franța va ceda în finala mică împotriva Senegalului.
Gianluigi Buffon susține și el naționala din Camerun la Cupa Mondială
Întrebat pe cine va susține la turneul final, Buffon a dezvăluit un nume surpriză. Legendarul portar italian, care în prezent este coleg cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma, a spus că va ține cu Camerun în actuala ediție și ulterior și-a argumentat alegerea bizară.
"Ca de obicei, când Italia nu participă o Cupă Mondială, încerc să susțin echipele în care joacă colegii sau prietenii mei și, în mod tradițional, cele care sunt outsidere. În acest caz, echipa mea favorită este Camerunul", a spus Buffon, citat de AS.com.
Lotul Camerunului pentru Cupa Mondială
Portari: Devis Epassy (Abha Club) Simon Ngapandouetnbu (Marseille) Andre Onana (Inter Milan)
Fundași: Jean-Charles Castelletto (Nantes) Enzo Ebosse (Udinese) Collins Fai (Al Tai) Olivier Mbaizo (Philadelphia Union) Nicolas Nkoulou (Aris Salonika) Tolo Nouhou (Seattle Sounders) Christopher Wooh (Stade Rennes)
Mijlocași: Martin Hongla (Verona) Pierre Kunde (Olympiakos) Olivier Ntcham (Swansea City) Gael Ondoua (Hannover 96) Samuel Oum Gouet (Mechelen) Andre-Frank Zambo Anguissa (Napoli)
Atacanți: Vincent Aboubakar (Al Nassr) Christian Bassogog (Shanghai Shenhua) Eric Maxim Choupo-Moting (Bayern Munich) Souaibou Marou (Coton Sport) Bryan Mbeumo (Brentford) Nicolas Moumi Ngamaleu (Young Boys Berna) Jerome Ngom (Colombe Sportive du Sud Officie) Georges-Kevin Nkoudou (Besiktas) Jean-Pierre Nsame (Young Boys Berna) Karl Toko Ekambi (Olympique Lyonnais).
Etichete: camerun , samuel eto’o , cm 2022 , castigatoare mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții