"Saci de bani!" Ce sumă ar fi găsit anchetatorii sub pătuțul copilului Evei Kaili, după ce aceasta a fost arestată
articol scris de Digi Sport13.12.2022, 11:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili (44 de ani), unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European, a fost arestată vineri seara la Bruxelles, în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatarul, gazda Cupei Mondiale 2022.
Eva Kaili, arestată la Bruxelles. Ar fi primit bani de la organizatorii Cupei Mondiale 2022
Galerie Foto
La Atena, Partidul socialist grec (Pasok-Kinal), al cărui membru este Eva Kaili, a anunţat că aceasta a fost "demisă". Ulterior, Evei Kaili i s-a retras, sâmbătă, mandatul de vicepreşedinte al Parlamentului European de către preşedinta Roberta Metsola.
Duminică, Eva Kaili şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate în Belgia, într-o anchetă privind transferuri mari de bani pe care le-ar fi făcut Qatarul, cu scopul de a influenţa decizii în cadrul acestei mari instituţii a UE. Mai mulți membri ai PE ar fi fost implicați în câștigarea dreptului Qatarului de a găzdui Cupa Mondială 2022.
Eva Kaili nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată "în flagrant delict", a explicat o sursă judiciară, care a confirmat şi informaţiile din presă conform cărora, în timpul percheziţiilor, în apartamentul din Bruxelles al eurodeputatei socialiste elene au fost găsiţi "saci cu bani".
În casa Evei Kaili, polițiștii au găsit 600.000 de euro cash în saci și alți 150.000 de euro ascunși sub pătuțul copilului său, în vârstă de 10 luni, informează Hellas Posts.
Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor din Grecia a anunţat că îngheaţă toate activele Evei Kaili, încarcerată la Bruxelles pentru o presupusă implicare într-un scandal răsunător de corupţie în legătură cu Qatarul.
Măsura împotriva eurodeputatei vizează "conturile bancare, seifurile, companiile şi orice alte active financiare", potrivit preşedintelui autorităţii, Haralambos Vourliotis, citat de Agerpres. Măsura de îngheţare a activelor le vizează de asemenea şi pe rudele apropiate ale Evei Kaili, cum ar fi părinţii, conform sursei citate.
În colimatorul Autorităţii de luptă împotriva spălării banilor se află de asemenea şi o companie imobiliară recent apărută într-un cartier şic din Atena, Kolonaki, şi care ar fi fost creată de eurodeputata de 44 de ani şi de partenerul său italian, de asemenea închis în Belgia.
Galerie Foto
Anchetă internă, după ce Eva Kaili a fost arestată. Anunțul făcut de Roberta Metsola
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat lansarea unei anchete interne, după ce vicepreşedinta PE, Eva Kaili, a ajuns să fie cercetată de justiţia belgiană pentru suspiciuni de corupţie.
"Trebuie să-mi aleg cuvintele cu atenţie, într-un mod care să nu pună în pericol investigaţiile în curs sau să submineze prezumţia de nevinovăţie. Şi aşa voi face. Iar dacă furia şi mâhnirea mea nu sunt evidente, vă rog să fiţi siguri că sunt foarte prezente – împreună cu hotărârea mea ca acest Parlament să devină mai puternic. Democraţia europeană este atacată", a declarat Roberta Metsola.
"Cred că nu exagerez prin a spune că ultimele zile au fost printre cele mai lungi din cariera mea. Trebuie să-mi aleg cuvintele cu atenţie, într-un mod care să nu pună în pericol investigaţiile în curs sau să submineze prezumţia de nevinovăţie. Şi aşa voi face. Iar dacă furia şi mâhnirea mea nu sunt evidente, vă rog să fiţi siguri că sunt foarte prezente – împreună cu hotărârea mea ca acest Parlament să devină mai puternic. Nu vă înşelaţi. Parlamentul European, stimaţi colegi, este atacat. Democraţia europeană este atacată. Iar societăţile noastre deschise, libere şi democratice sunt atacate.
Duşmanii democraţiei pentru care însăşi existenţa acestui Parlament este o ameninţare, nu se vor opri de la nimic. Aceşti actori maligni, legaţi de ţări terţe autocratice, sunt suspectaţi că au înarmat organizaţii noeguvernamentale, sindicate, persoane fizice, asistenţi şi membri ai Parlamentului European, într-un efort de a ne submina procesele democratice. Planurile lor rău intenţionate au eşuat. Serviciile noastre, de care sunt incredibil de mândră, colaborează cu autorităţile naţionale de aplicare a legii şi cu autorităţile judiciare relevante pentru a distruge această presupusă reţea infracţională de ceva timp”, a mai spus Roberta Metsola, în plenul Parlamentului European.
Etichete: qatar , cupa mondiala 2022 , parlamentul european , eva kaili
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții