S-a lăsat cu jigniri! Sora lui Cristiano Ronaldo, mesaj suburban la adresa jucătorilor Portugaliei
articol scris de Digi Sport12.12.2022, 11:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marocul a reușit să producă o surpriză uriașă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022: a eliminat Portugalia, după ce a învins-o cu scorul de 1-0.
Katia Aveiro, sora lui Cristiano Ronaldo, mesaj acid după eliminarea Portugaliei de la CM 2022
Galerie Foto
Cristiano Ronaldo a părăsit terenul în lacrimi și, într-un mesaj postat la 24 de ore după eliminarea de la CM 2022, a dat de înțeles că se gândește chiar la retragerea de la naționala Portugaliei.
Katia Aveiro, sora lui Cristiano Ronaldo, a postat mai întâi un mesaj misterios pe rețelele sociale. Ulterior, aceasta a revenit pe InstaStory, cu un mesaj suburban la adresa colegilor lui CR7 de la națională, pe care i-a numit "șobolani".
"Am fost eliminați de la Cupa Mondială când un grup de șobolani (de la cluburi de mâna a doua) au celebrat victoria împotriva Elveției ca pe o victorie împotriva lui Ronaldo. Echipa națională reprezintă o țară întreagă. Din păcate, Portugalia nu a învățat această lecție", a scris Katia Aveiro.
Cristiano Ronaldo a rupt tăcerea după eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondială
Galerie Foto
Portugalia a părăsit Cupa Mondială 2022 în faza sferturilor de finală, după un eșec în fața surprizei Maroc.
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a evitat să vorbească despre meciul pierdut în Qatar la ”cald” și a oferit o primă reacție la aproape 24 de ore de la încheierea partidei.
În cadrul postării de pe rețelele sociale, Cristiano Ronaldo a transmis că a fost ultima Cupă Mondială din cariera sa.
”Cel mai mare vis al meu a fost să câștig Cupa Mondială cu Portugalia. De-a lungul carierei, am reușit să câștig multe trofee importante, inclusiv cu Portugalia, dar să pun numele țării mele pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost cel mai mare vis al meu, pentru care am luptat din greu.
La cele cinci ediții de Cupă Mondială în care am jucat, am dat mereu tot ce am avut mai bun, alături de mari jucători și încurajat de milioane de portughezi. Eu mereu am dat totul.
Nu m-am dat niciodată la o parte de la luptă, nu am renunțat niciodată la visul de a câștiga Cupa Mondială. Din păcate, visul s-a încheiat ieri. Nu am vrut să reacționez la cald, știți că s-au spus multe, s-au scris multe, s-au speculat multe, dar vreau să știți că dedicarea mea pentru echipa națională nu s-a schimbat nici măcar o clipă.
Am fost mereu un jucător care a luptat pentru obiectivele colective și nu aș întoarce niciodată spatele colegilor mei și țării. Nu mai sunt multe de spus acum”, se arată pe contul de Instagram al lui Cristiano Ronaldo.
Se retrage Cristiano Ronaldo de la echipa națională?
În finalul mesajului, Cristiano Ronaldo lasă de înțeles că se gândește să se retragă de la echipa națională
”Mulțumesc, Portugalia! Mulțumesc, Qatar. A fost frumos cât a durat. Acum, sper ca timpul să fie un sfetnic bun și să-i permită fiecăruia să ia cele mai bune decizii”, a transmis portughezul.
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia , cupa mondiala 2022 , katia aveiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții