Reacția lui Lewandowski, după ce Polonia refuză să joace contra Rusiei, în barajul pentru Mondial
articol scris de Digi Sport26.02.2022, 15:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Robert Lewandowski (33 de ani) a oferit prima sa reacție, după ce președintele Federației Poloneze de Fotbal a anunțat că ia în calcul să nu joace contra Rusiei, în barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar.
Atacurile din Ucraina ale Rusiei au adus primele pierderi semnificative pentru atacatori.
Polonia este pregătită să refuze disputarea barajului pentru turneul final din acest an, din cauza ultimelor evenimente din estul Europei.
Robert Lewandowski, prima reacție după ce Polonia a decis să nu joace contra Rusiei
Lewandowski a salutat decizia federalilor din țara sa. Atacantul celor de la Bayern Munchen nu își imaginează cum ar putea juca împotriva unei țări care a provocat atâta durere în ultimele zile.
„Decizia corectă! Nu îmi pot imagina să joc un meci împotriva Rusiei în situația în care agresiunea armată în Ucraina continuă.
Fotbaliștii și suporterii ruși nu sunt vinovați pentru asta, însă nu putem sta cu mâinile în sân”, a spus Robert Lewandowski pe Twitter.
Polonia nu vrea să joace contra Rusiei în barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar
Polonia ar trebui să întâlnească Rusia, luna viitoare. Cu toate acestea, Cezary Kulesza, președintele FPF, a anunțat că polonezii sunt gata să nu joace contra rușilor, după ultimele evenimente din Ucraina.
„Gata cu vorbele. E timpul să trecem la fapte. Din cauza escaladării conflictului din Ucraina, naționala Poloniei intenționează să nu dispute meciurile împotriva Rusiei. Aceasta este singur decizie corectă.
Suntem în discuții cu federațiile din Suedia și Cehia pentru a prezenta o poziție comună la FIFA”, a spus președintele FPF.
- Barajele pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal 2022, din Qatar, sunt programate pe 24 și 25 martie, respectiv 28 și 29 martie
Etichete: rusia , polonia , lewandowski , cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții