Foto Prima fază controversată de la Cupa Mondială din Qatar! Ecuador, gol anulat pentru un ofsaid ”invizibil” în primă fază
articol scris de Digi Sport20.11.2022, 18:27
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida de deschidere de la Campionatul Mondial de Fotbal, Qatar - Ecuador, care poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, a început cu un gol al sud-americanilor.
Gol anulat cu ajutorul sistemului VAR, în meciul de deschidere de la CM 2022
În minutul 3, după o fază fixă a Ecuadorului, portarul Al Sheeb a ieșit greșit, a existat o învălmășeală în careul gazdelor, iar balonul a ajuns la Enner Valencia, care a îndeplinit o simplă formalitate.
Ecuadorienii s-au bucurat, însă nu pentru mult timp. Arbitrii din camera VAR au intervenit și i-au transmis centralului Orsato că a fost ofsaid la unul dintre jucătorii sud-americani, în faza premergătoare golului.
După primele reluări, nu a fost identificat momentul exact în care ecuadorianul a fost în afara jocului, însă apoi a apărut o imagine care a lămurit faza.
Tehnologia semiautomată de detectare a ofsaidului, folosită la Cupa Mondială 2022
Arbitrul român Istvan Kovacs este al patrulea oficial din brigada condusă de italianul Daniele Orsato. Arbitrii asistenți sunt Ciro Carbone și Alessandro Giallatini, conaționalii lui Daniele Orsato. Massimiliano Irrati e arbitrul VAR, în timp ce asistenții delegați în camera VAR sunt Paolo Valeri și Tomasz Listkiewicz.
Etichete: qatar - ecuador , ofsaid ecuador , var qatar ecuador
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții