Maroc, doar a patra țară africană care ajunge în "sferturi" la Cupa Mondială. Care au fost precedentele
articol scris de Digi Sport06.12.2022, 20:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Maroc a produs una dintre cele mai mari surprize ale Mondialului din Qatar, după eliminarea Spaniei din optimile de finală ale competiției.
- În sferturi, Maroc va juca împotriva câștigătoarei dintre Portugalia și Elveția
Maroc scrie istorie la Cupa Mondială din Qatar
Succesul Marocanilor împotriva Spaniei a intrat direct în istorie. Concret, naționala condusă de Walid Regragui a devenit a patra țară africană care reușește să ajungă în sferturile de finală de la Cupa Mondială, după Camerun în 1990, Senegal în 2002 și Ghana în 2010, potrivit OptaJoe.
Alături de Maroc, din optimi s-au mai calificat Olanda, Argentina, Franța, Anglia, Croația și Brazilia.
Maroc trece de Spania la loviturile de departajare și se califică în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar
Prima repriză a meciului dintre cele două naționale a fost una echilibrată. Hakimi, Mazraoui și Aguerd au ratat ocazii pentru Maroc, în timp ce Gavi a nimerit bara transversală, după care s-a acordat ofsaid, iar Asensio a trimis pe lângă din marginea careului de șase metri.
Partea a doua a meciului a început cu Spania în ofensivă, dar șuturile lui Dani Olmo nu și-au atins ținta. Intrat în partea secundă a meciului, Alvaro Morata a expediat în minutul 82 un șut pe lângă poartă. Meciul a intrat în prelungiri.
În prima repriză a prelungirilor, marocanii puteau da lovitura în minutul 104, dar Cheddira a șutat modest, iar Unai Simon a intervenit sigur.
Partea a doua a prelungirilor a fost una echilibrată, în care ambele formații au încercat să dea lovitura pe contraatac. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar învingătoarea a ajuns să se decidă la loviturile de departajare.
La loviturile de departajare, marocanii au transformat primele două lovituri de la 11 metri, în timp ce Spania a ratat de trei ori la rând. Benoun a ratat de la Maroc, ca Hakimi să înscrie de la 11 metri golul care le-a adus calificarea în ”sferturi” africanilor.
Etichete: cm 2022 , maroc spania , maroc sferturi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții