Mario Gomez anunță omul decisiv pentru Germania în meciul cu România. "Ai nevoie de un instinct de killer"
articol scris de Digi Sport08.10.2021, 09:37
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Germania și România se înfruntă vineri, de la ora 21:45, la Hamburg, în preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022. Fostul internațional german Mario Gomez este convins că Timo Werner va avea un rol important în acest meci.
După 6 runde, Germania este liderul grupei J, cu 15 puncte, în timp ce România ocupă locul 3, cu 10 puncte.
Pe 28 martie, Germania a învins România cu 1-0, pe Arena Națională. Serge Gnabry a înscris pentru germani în minutul 17.
Timo Werner, sub presiune să înscrie împotriva României
Mario Gomez (36 de ani), atacant cu 31 de goluri în 78 de meciuri pentru Germania, a subliniat că ‘Die Mannschaft’ are mare nevoie de un vârf constant, care să producă pericol pentru apărările adverse.
Timo Werner (25 de ani), atacant la Chelsea Londra, are 45 de selecții și 19 goluri în tricoul Germaniei.
În cele trei partide din septembrie în preliminariile CM Qatar 2022, Germania a înscris de 12 ori și n-a primit niciun gol (2-0 cu Liechtenstein, 6-0 cu Armenia, 4-0 cu Islanda). Werner a marcat în toate cele trei meciuri.
“Ai nevoie de un instinct de ‘killer’ în atac. Dacă nu ai un atacant robust, trebuie să gândești la alte soluții. Și asta cred că face Hansi Flick”, a spus Mario Gomez, citat de AFP.
Werner, al treilea favorit să marcheze în poarta 'tricolorilor'
Potrivit caselor de pariuri, Timo Werner este al treilea favorit să marcheze cel puțin o dată în poarta României, după Serge Gnabry și Karim Adeyemi.
Flick a adus schimbarea în naționala Germaniei
Germania poate face un pas decisiv către obținerea calificării la Cupa Mondială din 2022 dacă va învinge România și Macedonia de Nord în această lună.
Timo Werner a declarat că noul selecționer Hansi Flick a adus o schimbare importantă.
“Pentru mine, este excelent faptul că Flick transmite în mod clar cum ne putem îmbunătăți jocul. Are mereu o atitudine pozitivă, nu este doar critic. Ne transmite că vrea să lucreze alături de noi”, a spus Werner.
Etichete: romania , germania , cupa mondiala , preliminarii , mario gomez , qatar 2022 , timo werner , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții