Louis van Gaal și-a luat adio de la naționala Olandei, după meciul cu Argentina
articol scris de Digi Sport10.12.2022, 08:52
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Louis van Gaal a confirmat că va părăsi postul de selecţioner al Olandei, după eşecul suferit de echipa sa în faţa Argentinei, la loviturile de departajare (scor 3-4), în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022.
Louis van Gaal, la ultimul meci pe banca naționalei Olandei. Va fi înlocuit cu Ronald Koeman
"Nu voi continua ca antrenor al selecţionatei Olandei, este ultimul meu meci din cel de-al treilea meu mandat", a declarat Van Gaal la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul partidei de pe Lusail Stadium din Al Daayen.
Referindu-se la jocul cu Argentina, Van Gaal a precizat: "Le-am cerut jucătorilor mei să se pregătească pentru penalty-uri la cluburile lor, iar ei au făcut acest lucru. A fost o performanţă fantastică să putem revenit de la 0-2 la 2-2, dar faptul că am pierdut la loviturile de departajare este dureros. Nu cred că am ce să-mi reproşez, am pregătit totul, ia jucătorii mei s-au luptat până la capăt şi au dat totul. La loviturile de departajare, am ratat primele două penalty-uri, iar asta a pus presiune pe ceilalţi executanţi. Rămâne o loterie şi, spre norocul lor, argentinienii au câştigat".
"Sunt foarte mândru. Am adus o mulţime de jucători tineri, pentru ca ei să înveţe. Am format un grup şi când privesc în urmă, văd ceva foarte pozitiv. Nu am sentimentul că am fost învinşi în această seară, pentru că am pierdut la loviturile de departajare", a adăugat tehnicianul batav.
Louis van Gaal, în vârstă de 71 de ani, va fi înlocuit de la 1 ianuarie de Ronald Koeman, a cărui numire a fost anunţată în urmă cu câteva luni.
Tabloul sferturilor de finală ale Cupei Mondiale din Qatar
- Croația - Brazilia 0-0 (1-1 d.p., 4-2 d.l.d.)
- Olanda - Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.)
- Maroc - Portugalia, 10 decembrie, ora 17:00
- Anglia - Franța, 10 decembrie, ora 21:00
Semifinale
Marţi 13 decembrie
- Meciul 61: Argentina - Croația (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00)
Miercuri 14 decembrie
- Meciul 62: Anglia / Franța - Maroc/ Portugalia (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00)
Finala mică
Sâmbătă 17 decembrie
- Meciul 63: învinsă meci 61 - învinsă meci 62 (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 17:00)
Finala
Duminică 18 decembrie
- Meciul 64: câştigătoarea meciului 61 - câştigătoarea meciului 62 (Lusail Stadium - Al Daayen, 17:00)
Etichete: argentina , olanda , louis van gaal , cupa mondiala 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții