Lionel Messi, mesaj clar pentru Canelo Alvarez, după ce a fost amenințat de boxer! De ce nu a vrut să-și ceară scuze
articol scris de Digi Sport01.12.2022, 19:45
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lionel Messi (35 e ani) a fost amenințat de Canelo Alvarez (32 de ani) pentru un gest făcut de fotbalist după victoria Argentinei cu Mexic, scor 2-0, din cadrul Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar.
Argentinianul a așezat un tricou al adversarilor pe jos, iar la un moment dat l-a lovit ușor cu piciorul, în timp ce se descălța. Boxerul mexican l-a amenințat public pentru acest lucru, însă Messi a aplanat rapid "conflictul".
Lionel Messi nu i-a cerut scuze lui Canelo Alvarez
Superstarul lui PSG a explicat că gestul a fost unul absolut normal, care nu a jignit o națiune întreagă, așa cum a afirmat campionul mondial WBA, WBC, WBO și IBF.
"Am văzut și eu. Cred că a fost o neînțelegere la mijloc. Toți cei care mă cunosc știu că nu aș trata pe nimeni cu lipsă de respect. A fost un moment de vestiar tipic.
Nu am de ce să îmi cer scuze, nu am tratat cu lipsă de respect nici tricoul Mexicului, nici pe cineva anume. Momentul a trecut, nu s-a întâmplat nimic", a declarat Messi, conform presei argentiniene.
Canelo Alvarez și-a prezentat scuzele după amenințările făcute la adresa lui Lionel Messi
"Conflictul" a fost încheiat și de către luptătorul mexican, care a revenit la sentimente mai bune față de decarul Argentinei.
”În ultimele zile am fost constrâns de pasiunea și dragostea pe care o port țării mele și am făcut comentarii care au fost nepotrivite, pentru care vreau să-mi prezint scuze față de Messi și locuitorii din Argentina.
În fiecare zi învățăm ceva nou și acum a fost rândul meu”, a scris Canelo Alvarez, pe Twitter.
Programul optimilor de finală ale Cupei Mondiale 2022
3 decembrie
- (49) Olanda - SUA - ora 17:00, sâmbătă
- (50) Argentina - Australia - ora 21:00, sâmbătă
4 decembrie:
- (52) Franța - Polonia, ora 17:00, duminică
- (51) Anglia - Senegal - ora 21:00, duminică
5 decembrie:
- (53) Câștigătoarea Grupei E - Locul doi din Grupa F
- (54) Câștigătoarea Grupei G - Locul doi din Grupa H
6 decembrie:
- (55) Câștigătoarea Grupei F - Locul doi din Grupa E
- (56) Câștigătoarea Grupei H - Locul doi din Grupa G
Etichete: leo messi , argentina , lionel messi , canelo alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții