Leo Messi, dezvăluiri emoționante despre familia sa: "Suferă mult. Mateo a plâns după eșecul cu Arabia Saudită"
articol scris de Digi Sport27.11.2022, 21:28
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Argentina a pierdut primul meci de la Cupa Mondială din Qatar, 1-2, cu Arabia Saudită, însă a reușit să-și revină și să învingă în a doua rundă, 2-0, cu Mexic.
Totuși, eșecul suferit contra asiaticilor a fost unul care nu a fost ușor de digerat pentru liderul "Pumelor", Leo Messi, și familia sa.
Leo Messi, despre suferința pe care o trăiește familia sa
Atacantul de la PSG a dezvăluit cum au trăit copiii săi momentele de după partida cu Arabia Saudită.
"Familia mea e mereu alături de mine, suferă mult la partidele pe care le joc. Cei mici s-au simțit rău după primul meci, Mateo a plâns mult", a spus Leo Messi, conform ESPN.
Argentina păstrează șanse bune de a se califica în faza eliminatorie și urmează să joace în ultima etapă cu Polonia, care are patru puncte.
Un succes al sud-americanilor le-ar garanta locul în optimi, însă un egal sau un eșec s-ar putea dovedi fatale.
Leo Messi și Antonella Raccuzzo au 3 copii, Thiago, Mateo și Ciro.
Galerie Foto
Leo Messi, foarte aproape să semneze cu Inter Miami
Messi visează să ridice pentru prima dată trofeul la Campionatul Mondial la ultima sa apariție la un astfel de turneu, însă se îngrijește și de viitorul său de la club. Contractul sud-americanului cu PSG va expira în vara anului 2023, iar căpitanul Argentinei este gata să semneze cu o altă echipă.
Potrivit The Times, Inter Miami este foarte aproape să ajungă la un acord cu Leo Messi, iar clubul din SUA, al cărui coproprietar este David Beckham, este încrezător că starul argentinian va semna înțelegerea la finalul Cupei Mondiale din Qatar.
Pe 1 ianuarie, Messi intră în ultimele 6 luni de contract cu PSG și poate semna cu orice formație. Acordul cu gruparea din Miami ar urma să intre în vigoare din vara anului viitor, iar decarul argentinian va deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria MLS.
Messi a dat 6 milioane de euro pentru un apartament de 711 metri pătraţi aproape de Miami
Anul trecut, Messi a plătit 6 milioane de euro pentru un nou apartament de lux lângă Miami. Proprietatea a fost achiziţionată complet mobilată şi se află în Sunny Isles Beach, la jumătatea distanţei dintre Miami şi Fost Lauderdale.
Conform site-ului imobiliar The Real Deal, citat de 7sur7, proprietatea de 511 metri pătraţi are piscină privată, pe lângă accesul la celelalte şase piscine ale clădirii, şi vedere la Oceanul Atlantic. Sunt patru dormitoare, patru băi, o cramă în care pot fi 1.000 de sticle. De asemenea, are şi o terasă de 200 de metri pătraţi!
Apartamentul costa iniţial 6,6 milioane de euro, dar Leo a obţinut o reducere din partea companiei Celromalina LLC, care este administrată de nimeni altul decât Jorge Messi, tatăl starului argentinian.
Galerie Foto
Etichete: leo messi , cupa mondiala 2022 , familie , matteo messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții