Leo Messi a făcut marele anunț, după ce Argentina a ajuns în finala Cupei Mondiale 2022
articol scris de Digi Sport14.12.2022, 10:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lionel Messi, starul şi căpitanul Argentinei, a anunţat că finala Cupei Mondiale 2022 va fi ultimul meci pe care îl va disputa la un turneu final mondial.
Leo Messi a anunțat că finala de duminică va fi ultimul său meci la o Cupă Mondială
Galerie Foto
"Mă simt foarte fericit că pot realiza acest lucru, să îmi închei călătoria la Cupa Mondială disputând ultimul meu meci într-o finală. Sunt mulţi ani până la următorul Mondial (care va avea loc în 2026 - n.red.) şi nu cred că voi mai fi capabil să o fac. Aşa că să termin în acest mod este cel mai bine", a declarat Leo Messi, după victoria clară a Argentinei în faţa Croaţiei (scor 3-0), marţi seara, în prima semifinală a Mondialului din Qatar.
În vârstă de 35 de ani, Lionel Messi dispută în prezent a cincea sa Cupă Mondială, depăşindu-i pe compatrioţii săi Diego Maradona şi Javier Mascherano, ambii cu câte patru prezenţe la turnee finale.
Messi, desemnat "jucătorul meciului" cu Croaţia, a marcat marţi al 5-lea său gol la competiţia din Qatar şi a ajuns la un total de 11 goluri la Cupa Mondială, cu unul în plus faţă de Gabriel Batistuta, fostul golgheter al naţionalei Albiceleste.
"Recordurile sunt bune, dar cel mai important este să atingi obiectivul grupului, care este cel mai frumos lucru dintre toate. Suntem la un singur pas de ce ne-am propus, după ce ne-am luptat din greu şi vom face totul ca de această dată să se întâmple", a spus căpitanul argentinian.
Victoria de marţi a scos în stradă mii de oameni în Argentina, pentru a sărbători a şasea prezenţă într-o finală de Cupă Mondială a selecţionatei ţării lor.
"Mă bucur foarte mult de toate acestea. Mă simt bine, mă simt puternic să înfrunt fiecare meci. Am făcut un sacrificiu foarte mare. Ultimul meci pe care l-am jucat a fost cu prelungiri care nu au fost deloc uşoare. Ceea ce am trăit la această Cupă Mondială este ceva foarte incitant, ceea ce au trăit oamenii, cum se bucură oamenii în Argentina", a adăugat Lionel Messi
Argentina, dublă campioană a lumii (1978, 1986), va întâlni duminică în finala Cupei Mondiale 2022 câştigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se vor înfrunta miercuri Franţa, deţinătoarea trofeului, şi revelaţia Maroc.
Etichete: argentina , lionel messi , cupa mondiala 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții