Italienii au aflat ce l-a convins pe Roberto Mancini să rămână pe banca Italiei, chiar și după ratarea CM din Qatar
articol scris de Digi Sport29.03.2022, 19:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Italia a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Qatar, după 0-1 cu Macedonia de Nord, dar Roberto Mancini (57 de ani) a rămas selecționerul "Squadra Azzura".
Decizia a fost una extrem de surprinzătoare, întrucât mulți nu mai credeau că Mancini mai poate să fie păstrat pe banca tehnică după o asemenea contraperformanță.
Roberto Mancini, rugat de fotbaliștii Italiei să nu renunțe la postul de selecționer
Federația Italiană de Fotbal a confirmat, însă, că Mancini rămâne la "cârma" selecționatei, iar presa italiană a explicat și ce l-a convins pe tehnician să continue.
Conform Football Italia, Leonardo Bonucci (34 de ani), unul dintre liderii vestiarului, a mers împreună cu ceilalți colegi ai săi pentru a purta o discuție cu Mancini. Fotbaliștii i-au transmis că îl vor susține în continuare și i-au cerut să nu plece.
Gestul l-ar fi convins pe Mancini să nu renunțe, deși un număr mare de suporteri ai naționalei Italiei i-au cerut demisia după eșecul cu Macedonia de Nord.
Roberto Mancini, criticat de mama sa!
Selecționerul Roberto Mancini a fost criticat pentru faptul că nu l-a chemat la lot pe atacantul celor de la Adana Demirspor, Mario Balotelli, unul dintre golgeterii campionatului din Turcia.
Chiar și mama sa, Marianna Puolo, a declarat că fiul său ar fi trebuit să-l convoace pe ”Super Mario” și cu siguranță deznodământul partidei cu Macedonia ar fi fost altul.
”Ar fi putut ieși mai bine, dar ăsta este fotbalul. Uneori lucrurile merg bine, alteori merg rău. Am avut meciul în mână, dar atacul nu a fost cel mai bun. L-aș fi convocat pe Balotelli, deoarece este incredibil de puternic în fața porții și nimeni nu l-ar fi putut opri.
Din păcat, greșeala lui Jorginho ne-a costat. Nu vreau să arată cu degetul spre el deoarece sigur nu a făcut-o cu intenție, dar când ratezi trei penalty-uri... Macedonia a avut un singur șut, poate Donnarumma nu a putut apăra, dar este inutil să mai vorbim despre asta acum.
Echipa nu și-a pierdut magia de la Campionatul European, dar poate unii s-au temut foarte mult să nu facă greșeli. Cred că după meci cei care s-au bucurat cel mai mult au fost englezii”, a declarat Marianna Puolo, pentru Radio Uno, conform goal.com.
Etichete: italia , roberto mancini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții