Harry Kane, după victoria contra Senegalului și calificarea în ”sferturi”: ”Am dat dovadă de maturitate”
articol scris de Digi Sport04.12.2022, 23:36
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Naționala Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, duminică, după ce s-a impus împotriva Senegalului, scor 3-0, în faza ”optimilor”.
- Golurile englezilor au fost marcate de Jordan Henderson (min. 38), Harry Kane (min. 45+3) și Bukayo Saka (min. 57).
Harry Kane, la al optulea gol marcat la Cupa Mondială
Harry Kane a marcat golul doi al Angliei în duelul contra africanilor și a ajuns la opt reușite la turneele finale de Cupă Mondială.
În același timp, Harry Kane a ajuns la 52 de goluri pentru naționala Angliei și se află la doar un gol distanță de recordul all-time al ”Albionului”, deținut de fostul atacant de la Manchester United, Wayne Rooney.
- Harry Kane are doar 29 de ani și foarte mult timp la dispoziție să-l depășească pe Rooney, poate chiar din meciul următor, din ”sferturi”, unde englezii vor întâlni Franța, sâmbătă, 10 decembrie.
Harry Kane, după victoria cu Senegal: ”A fost o seară grozavă”
”Meciurile eliminatorii nu sunt niciodată ușoare. Am dat dovadă de o mare maturitate pe parcursul turneului. 3-0 este un scor bun, împotriva unei echipe foarte bune. Este meritul băieților.
Mentalitatea a fost una de top încă de la început și profităm de șansele pe care le avem, atunci când ele apar.
Este o altă victorie în faza eliminatorie, nu a fost ușor Angliei în ultimii ani. Totuși, când câștigi cu 3-0 nu poate fi decât o seară grozavă
Am avut timp, mingea s-a așezat perfect și conexiunea a fost perfectă. Am mai avut o ocazie, înainte de gol, la care ar fi trebuit să mă descurc mai bine, așa că a fost plăcut să văd că de data aceasta a intrat în plasă. Sunt atacant, așa că de fiecare dată când marchez sunt fericit
Ne vom bucura de această victorie, apoi ne vom concentra pe meciul cu Franța. Va fi luptă foarte dificilă”, a declarat Harry Kane la finalul partidei, conform presei din Anglia.
Etichete: anglia , qatar , cupa mondiala , harry kane , senegal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții