Gestul care l-ar putea supăra pe Deschamps. Ce a postat Benzema cu două zile înainte de finala Cupei Mondiale
articol scris de Digi Sport16.12.2022, 16:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Karim Benzema (34 de ani) este marele ghinionist de la Cupa Mondială 2022. Atacantul Franței s-a accidentat cu o zi înainte de startul competiției și a ratat atfel turneul la care visa.
Postarea lui Karim Benzema, cu două zile înainte de finala Cupei Mondiale, Franța - Argentina
Între timp, Benzema s-a refăcut chiar înaintea marii finale Franța - Argentina.
Numai că el a postat un clip video în care se antrenează la sală, pe bicicletă și îl filmează și pe fiul său, care face același lucru. Clipul are și un titlu: "Motivație".
Postarea este, aparent, inocentă, însă unele voci susțin că Benzema a vrut să arate cumva că e gata să revină în Qatar.
Benzema chiar are posibilitatea, teoretic, să revină în Qatar pentru acest ultim meci, cel cu Argentina, însă selecționerul Didier Deschamps a spus că nu va mai face nicio modificare.
Deschamps ar fi supărat pe Benzema
Se pare însă că nici relația cu selecționerul Franței nu este tocmai una bună, acesta fiind probabil un alt motiv pentru care jucătorul preferă să nu meargă la finala Cupei Mondiale.
Potrivit informațiilor oferite de jurnaliștii de la ”L'Équipe”, Deschamps a fost nemulțumit de faptul că, în urmă cu două luni, la gala ”Balonului de Aur”, Karim Benzema a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat să ajungă în acest punct, însă nu și lui.
Cei doi nu erau cei mai buni prieteni nici înainte de acest gest, însă după Gala ”Balonului de Aur” hăul dintre cei doi s-a adâncit. În plus, Franța s-a descurcat foarte bine în Qatar și fără Karim Benzema, așa că nu s-ar simți în vestiar o nevoie acută a serviciilor sale.
Benzema s-a refăcut după accidentarea suferită la antrenamentele Franței, iar mai multe zvonuri îl dădeau prezent pe gazon la finala contra Argentinei.
Totuși, decizia cu privire la o posibilă prezență a sa pe gazon contra naționalei lui Messi se pare că a fost luată. Conform Relevo, atacantul nu va face deplasarea în Qatar, nici pentru a juca, nici pentru a viziona meciul din tribune.
Benzema a fost invitat chiar de președintele Emmanuel Macron să vizioneze confruntarea alături de el, dar se pare că fotbalistul preferă să-și continue antrenamentele la Real Madrid, pentru a fi în formă maximă odată cu reînceperea sezonului.
- Argentina și Franța se vor întâlni duminică, de la ora 17:00, în finala Cupei Mondiale 2022
Etichete: didier deschamps , karim benzema , franta argentina , cupa mondiala finala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții