Galerie Foto Germania - Japonia 1-2. O nouă mare surpriză la Cupa Mondială! Niponii au revenit după ce au fost conduși la pauză
articol scris de Digi Sport23.11.2022, 16:59
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Japonia a realizat a doua mare surpriză de la Cupa Mondială din Qatar după ce a învins miercuri Germania cu 2-1, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E.
A fost al doilea meci al zilei la CM Qatar 2022, într-o zi în care se dispută patru meciuri.
Galerie Foto
Min. 90+8 - FINAL! Japonia a învins Germania cu 2-1 și a realizat a doua mare surpriză de la Cupa Mondială, după ce Arabia Saudită a învins marți Argentina cu același scor.
Min. 90+5 - Goretzka a avut o șansă de a egala, dar a trimis pe lângă bara stângă.
Min. 90 - S-au arătat 7 minute de prelungiri.
Min. 84 - GOOL JAPONIA: 1-2, Asano! Niponul a preluat perfect, la marginea careului de 16 metri, a intrat în careu, după care a marcat pe colțul scurt sub transversală.
Min.75 - GOOL JAPONIA: 1-1, Ritsu Doan! Niponul a marcat din interiorul careului, după ce Neuer a respins în față șutul lui Minamino
Min. 73 - Mare ratare Japonia. Ito a șutat, dintr-o poziție foarte bună, din interioorul careului, pe sub Rudiger, dar Neur s-a întins și a respins cu stânga. Mingea a revenit în teren, dar reluarea lui Hiroki Sakai a fost, mai apoi, pe lângă poartă.
Min. 70 - Asediu la poarta niponilor. Gonda a sărit din bară în bară și a respins tot. A blocat la fix în fața lui Gnabry, care a trimis cu capul.
Min. 61 - Takuma Asano a primit o pasă bună pe stânga, și a șutat la colțul lung, dar pe lângă poartă.
Min. 60 - Bară Germania! Gundogan a șutat de la marginea careului de 16 metri, pe jos, dar mingea s-a lovit de bara din stânga porții.
Min. 52 - Musiala a șutat de la marginea careului mare, dar peste transversală.
Min. 46 - A început repriza a doua
Min. 45+7 - Pauză
Min. 45+4 - Gol anulat Germania! Havertz a marcat, din doi metri, după o centrare a lui Gnabry, golul a fost validat inițial, dar mai apoi anulat după intervenția celor din camera VAR.
Min. 33 - GOOOL GERMANIA: 1-0, Gundogan! Fotbalistul lui Manchester City a marcat, fără emoții, de la punctul cu var.
Min. 31 - PENALTY Grrmania! Raum a încercat să-l dribleze pe Gonda, dar portarul l-a prins de picior pe fundaș și Ivan Barton a arătat punctul cu var
Min. 29 - Germania forțează. Gundogan a avut din nou șansa de a marca, dar a trimis într-un adversar, din interiorul careului.
Min. 28 - Gundogan a șutat de la marginea careului de 16 metri, dar nu în forță, astfel că Gonda a reținut fără emoții.
Min. 17 - Rudiger a reluat cu capul, pe colțul scurt, dar puțin pe lângă bara din stânga porții.
Min. 8 - Gol anulat Japonia! Pe un contraatac fulger, rezultat după o eroare a germanilor la mijlocul terenului, Maeda a fost bine deschis în interiorul careului și a finalizat în dreapta lui Neuer, dar se afla în ofsaid.
Înainte de startul partidei, fotbaliștii naționalei Germaniei au protestat într-un mod inedit după ce nu au fost lăsați să poarte banderole cu mesajul ”One Love”.
UPDATE Ora 15:00. A început partida din Grupa E. Lovitura de start le-a aparținut gerrmanilor.
UPDATE Ora 14:00. Echipele de start:
Germania: Neuer - Sule, Rudiger, Schlotterbeck, Raum - Kimmich, Gundogan - Muller, Musiala, Gnabry - Havertz.
Selecționer: Hansi Flick
Japonia: Gonda - Sakai, Yoshida, Itakura, Nagatomo - Endo, Tanaka - Ito, Kamada, Kubo - Maeda.
Selecționer: Hajime Moriyasu
Arbitru: Ivan Barton
Germania-Japonia, Live Text ora 15:00. Nemţii au 4 titluri mondiale, dar în Rusia nu au trecut de grupă
O vorbă care circulă în fotbal spune că pe nemţi poţi fi sigur că i-ai bătut doar după ce ai văzut că s-au suit în autocar şi au plecat de la stadion. Acum patru ani nu a mai fost aşa, iar Germania a terminat pe ultimul loc în grupă, la CM din Rusia 2018.
Acum, cvadrupla câştigătoare de Campionat Mondial se prezintă din nou cu pretenţii la regalul fotbalului mondial, pornit pe 20 de noiembrie şi care are ca punct final data de 18 decembrie.
- Germania a câştigat Campionatul Mondial în 1954, 1974, 1990 și 2014 în cele 19 prezenţe la turneele finale.
- Germania s-a calificat fără niciun fel de probleme la turneul final din Qatar, din Grupa României, după ce a terminat cu 9 puncte avans de cea de-a doua clasată, Macedonia de Nord.
Japonia a avut 2-0 cu Belgia în "optimi" la CM Rusia 2018, dar a fost învinsă până la urmă
Naţionala Japoniei reprezintă o dilemă pentru mulţi. Aşteptată de fiecare dată să producă surpriza, asiaticii nu au reuşit să-şi depăşească până acum condiţia de echipă medie. Totuşi, echipa naţională pare acum mai valoroasă decât pe vremea în care campionatul intern era mai puternic.
"Samuraii" au şapte prezenţe la turnee finale, în care au urcat de trei ori în optimile de finală, lucru pe care nu l-a reuşit chiar toată lumea.
Japonia selecţionerului Hajime Moriyasu vine şi ea cu o amintire urâtă din Rusia, la fel ca Germania, deşi fiecare la scara sa. Calificată în "optimi" dintr-o grupă cu Columbia, Polonia şi Senegal, asiaticii au avut 2-0 cu Belgia, dar până la urmă au fost învins cu 3-2, cu golul decisiv primit în prelungiri.
Grupa E, Cupa Mondială 2022:
- Spania
- Costa Rica
- Japonia
- Germania
Programul meciurilor Grupei E:
23 noiembrie
- Germania - Japonia, ora 15:00
- Spania - Costa Rica, ora 18:00
27 noiembrie
- Japonia - Costa Rica, ora 12:00
- Spania - Germania, ora 21:00
1 decembrie
- Japonia - Spania, ora 21:00
- Costa Rica - Germania, ora 21:00
Etichete: cupa mondiala qatar 2022 , germania japonia , campionatul mondial de fotbal 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții