Germania - Costa Rica, primul meci arbitrat de o brigadă feminină la Cupa Mondială
articol scris de Digi Sport30.11.2022, 00:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale, o brigadă feminină va arbitra un meci la această competiție. Este vorba despre partida Germania - Costa Rica, din grupa E, care se va disputa joi, de la ora 21:00.
Stephanie Frappart va arbitra Germania - Costa Rica
Partida va fi condusă la centru de franţuzoaica Stephanie Frappart (38 de ani), ajutată de brazilianca Neuza Back și de Karen Diaz, din Mexic.
Frappart a făcut parte și din brigada meciului Mexic - Polonia 0-0, când a fost al patrulea arbitru. Chiar de la acel moment ea a devenit prima femeie care face parte dintr-o brigadă de arbitraj la o Cupă Mondială masculină.
Pe lângă această brigadă feminină de la meciul Germania - Costa Rica, la Cupa Mondială 2022 mai sunt doi "centrali" de sex feminin: Salima Mukansanga (din Rwanda) și Yamashita Yoshimi (din Japonia).
La capitolul asistenți, pe lângă Neuza Back (Brazilia) și Karen Diaz Medina (Mexic), mai este prezentă la Cupa Mondială și Kathryn Nesbitt (Statele Unite).
Stephanie Frappart a arbitrat și echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, în Champions League
Stephanie Frappart a fost prima femeie care arbitrat un meci din Liga Campionilor la masculin, între trupa lui Mireca Lucescu, Dinamo Kiev, și Juventus, în decembrie 2020.
Partida Juventus - Dinamo Kiev s-a încheiat 3-0.
Ulterior, Frappart a mai arbitrat în Champions League și în acest an, la partida Real Madrid - Celtic 5-1, de pe 5 noiembrie.
Ea a fost și prima femeie care a arbitrat un meci din calificările pentru CM 2022.
Frappart a fost desemnată de trei ori cea mai bună femeie-arbitru a anului, de către Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS).
Grupa E, Cupa Mondială 2022:
- Spania
- Costa Rica
- Japonia
- Germania
Programul meciurilor Grupei E:
23 noiembrie
- Germania - Japonia 1-2 (Ritsu Doan 75 și Takuma Asano 83)
- Spania - Costa Rica 7-0 (Dani Olmo 11, Asensio 21, Ferran Torres 31, 54, Gavi 74, Carlos Soler 90, Morata 90+3)
27 noiembrie
1 decembrie
- Japonia - Spania, ora 21:00
- Costa Rica - Germania, ora 21:00
Clasamentul din grupa E
Etichete: arbitraj feminin , stephanie frappart , femeie-arbitru , karen diaz , neuza back , germania costa rica , arbitru feminin , brigada feminina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții