Franța - Maroc 2-0, în semifinalele Cupei Mondiale. Campioana en-titre le-a ruinat visul africanilor și merge în finală
articol scris de Digi Sport14.12.2022, 22:55
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Franța s-a calificat în finala Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins selecționata Marocului, scor 2-0.
Campioana mondială en-titre și-a respectat blazonul și a înscris după doar 5 minute prin Theo Hernandez, a cărui semi-foarfecă a fost la un pas de a stabili un nou record absolut la Cupa Mondială.
Galerie Foto
Franța - Maroc 2-0, în semifinalele Cupei Mondiale. Campioana en-titre le-a ruinat visul africanilor și merge în finală
Marocanii au replicat de două ori, prin Ounahi și Ziyech, dar cei doi nu l-au putut învinge pe Lloris. Africanii au tremurat serios în minutul 18, când Giroud a scăpat singur cu Bono și a șutat cu toată forța, dar a luat stâlpul porții la țintă.
Selecționata lui Walid Regragui a lovit și ea bara, în minutul 45, când El Yamiq a trimis din foarfecă.
Partea secundă a produs mai puține ocazii de gol, dar africanii au fost superiori. Thuram și Fofana puteau dubla avantajul, însă acest lucru s-a întâmplat abia în minutul 80, când nou-intratul Kolo Muani a îndeplinit o formalitate, la chiar prima atingere de balon.
În prelungiri, marocanii puteau reduce din diferență în două rânduri, însă ghinionul din prima repriză s-a menținut până la fluierul finial.
În urma acestui rezultat, Franța a obținut biletul pentru marea finală, programată duminică. "Cocoșul Galic" o va înfrunta pe Argentina, meci care va reprezenta cea de-a treisprezecea confruntare directă dintre cele două națiuni.
Franța - Maroc 2-0
Min. 90+6: Final de meci.
Min. 90+4: Ocazie Maroc. Campioana mondială scapă din nou! Hamdallah deviază mingea cu genunchiul de la aproximativ doi metri, dar Kounde se întinde și salvează eroic.
Min. 90+3: Ocazie Maroc. Ounahi își amețește un adversar și apoi șutează din întoarcere, însă nu obține decât o lovitură de la colț.
Min. 80: GOL Franța! Mbappe driblează mai mulți adversari în careul de 16 metri, iar mingea ajunge cu noroc la Kolo Muani, care înscrie la prima atingere de balon.
Min. 74: Ocazie Franța. Fofana reia dintr-un unghi dificil și nu poate nimeri cadrul porții.
Min. 71: Ocazie Franța. Lovitura de cap a lui Thuram se duce puțin pe lângă poarta marocanilor.
Min. 54: Ocazie Maroc. En Nesyri era pe punctul de a îndeplini o formalitate, dar Konate intervine excelent și respinge.
Min. 46: Începe partea secundă.
Min. 45+3: Final de primă repriză.
Min. 45: Ocazie Maroc. Foarfeca lui El Yamiq se duce în stălpul din dreapta lui Lloris, iar campioana mondială en-titre rămâne în avantaj.
Min. 40: Ocazie Franța. Varane reia pe lângă poartă din voleu, în urma unui corner de pe partea dreaptă.
Min. 36: Ocazie Franța. Șutul lui Mbappe este respins de către un apărător marocan, iar Giroud nu reușește să trimită mingea în poarta lăsată goală de portarul advers.
Min. 27: Boufal cade în careu în urma unui duel cu Hernandez, dar arbitrul îi dă cartonaș galben marocanului, pe care l-a considerat autorul faultului.
Min. 18: Ocazie Franța. Giroud preia mingea pe piept și scapă singur cu portarul, însă șutul său se izbește de stâlpul din dreapta lui Bono.
Min. 17: Ocazie Maroc. Ziyech șutează din unghi, dar își pierde echilibrul în momentul execuției, iar mingea se duce pe lângă poartă.
Min. 10: Ocazie Maroc. Ounahi trimite un șut năprasnic de la distanță, dar Lloris este atent și reușește să respingă în lateral.
Min. 5: GOL Franța! Mingea ajunge în zona lui Theo Hernandez, care reia din preajma careului mic din semi-foarfecă, fără nicio șansă pentru Bono.
Min. 1: A început meciul.
Față de meciul cu Anglia, Didier Deschamps a făcut două modificări în primul 11, constrâns de accidentări. Upamecano a fost înlocuit de Konate, iar Rabiot de către Fofana.
De partea cealaltă, Walid Regragui a efectuat patru schimbări față de duelul cu Portugalia și, așa cum arată foaia de joc, a schimbat sistemul din 4-3-3 în 5-2-3.
-
Franța: Lloris - Kounde, Varane, Konate, T. Hernandez - Tchouameni, Fofana - Dembele, Griezmann, Mbappe - Giroud
Rezerve: Areola, Camavinga, Coman, Disasi, Guendouzi, Kolo Muani, Mandanda, Pavard, Saliba, Thuram, Upamecano, Veretout
Selecționer: Didier Deschamps -
Maroc: Bono - Hakimi, El Yamiq, Dari, Saiss, Mazraoui - Amrabat, Ounahi - Ziyech, En Nesyri, Boufal
Rezerve: Aboukhlal, Amallah, Attiat-Allah, Benoun, Chair, Dari, El Khannous, Ez Abde, Hamdallah, Jabrane, Munir, Sabiri, Tagnaouti, Zaroury
Selecționer: Walid Regragui
Știrea inițială:
Marocul este prima echipă africană şi arabă care ajunge în semifinalele Cupei Mondiale, iar Walid Regragui a devenit primul antrenor arab care duce o echipă în fazele eliminatorii ale competiţiei.
- Prima semifinală de la Cupa Mondială, Argentina - Croația, va putea fi urmărită marți, de la ora 21:00, în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Galerie Foto
Franța - Maroc, a doua semifinală de la Campionatul Mondial din Qatar | Ce trebuie să știi despre meci
''Leii din Atlas'' nu au primit până acum gol din partea adversarelor pe care le-a întâlnit la ediţia din Qatar, singurul gol încasat fiind de fapt un autogol marcat de Nayef Aguerd în meciul cu Canada (2-1).
Atacantul Kylian Mbappe are cinci goluri marcate în cinci meciuri la CM 2022, depăşindu-şi performanţa de la ediţia precedentă, când Franţa a cucerit trofeul. La doar 23 de ani, Mbappe are în total 9 goluri marcate în 12 apariţii la Cupa Mondială.
Franţa are un atac de două ori mai bun decât Marocul (11 goluri marcate, faţă de doar 5 pentru africani), însă a primit 5 goluri la actualul turneu final, mai exact câte unul în fiecare meci, în timp ce adversara de miercuri are patru meciuri fără gol primit.
Francezii stau mai bine la alte capitole statistice, pase (2.782-1.613, dintre care reuşite 2.466-1.273), centrări (117-44, reuşite 44-13), şuturi la poartă (77-41), pe poartă (28-14) sau cornere (31-6). Dacă Aurelian Tchouameni este francezul care a alergat cel mai mult, cu 51,69 km (în 411 minute jucate), marocanul Sofyan Amrabat este net superior, cu 59,3 km (în 480 de minute jucate).
Echipele Franţei şi Marocului s-au întâlnit de cinci ori în meciuri oficiale, însă au jucat meciuri neoficiale în anii 1960, 1970 şi 1980. Franţa nu a pierdut niciodată un meci oficial în faţa Marocului, cel mai recent fiind un egal (2-2) înregistrat în 2007 la Paris.
Franța - Maroc, a doua semifinală de la Campionatul Mondial din Qatar | Probleme de lot pentru africani
Meciul de miercuri va fi arbitrat de mexicanul Cesar Arturo Ramos Palazuelos, iar arbitri asistenţi vor fi conaţionalii săi Alberto Morin Mendez şi Miguel Angel Hernandez Paredes. Al patrulea oficial a fost desemnat venezueleanul Jesus Valenzuela Saez. Arbitru video a fost delegat canadianul Drew Fischer, iar arbitri asistenţi video vor fi columbianul Nicolas Gallo, brazilianca Neuza Back şi americanul Armando Villarreal.
Ramos (38 ani) a mai conduce trei meciuri la această ediţie a Cupei Mondiale, Danemarca - Tunisia (0-0), Belgia - Maroc (0-2), ambele în faza grupelor, şi Portugalia - Elveţia (6-1), în optimile de finală.
Mexicanul a condus trei meciuri şi la CM din Rusia, în urmă cu patru ani, Brazilia - Elveţia (1-1), Polonia - Columbia (0-3) şi Uruguay - Portugalia (2-1).
Marocanii sunt decimaţi înaintea semifinalei cu Franţa, după ce i-au pierdut anterior pe fundaşii Noussair Mazraoui şi Nayef Aguerd, iar acum nu vor putea conta nici pe căpitanul Romain Saiss, care a ieşit pe targă la meciul cu Portugalia din sferturi. De asemenea, Walid Cheddira este suspendat, după ce a primit cartonaşul roşu.
Franța - Maroc, a doua semifinală de la Campionatul Mondial din Qatar | Echipele probabile
- Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 5. Jules Kounde, 4. Raphael Varane, 18. Dayot Upamecano, 22. Theo Hernandez - 8. Aurelien Tchouameni, 14. Adrien Rabiot - 11. Ousmane Dembele, 7. Antoine Griezmann, 10. Kylian Mbappe - 9. Olivier Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps.
- Maroc: 1. Yassine Bounou - 2. Achraf Hakimi, 18. Jawad El-Yamiq, 20. Achraf Dari, 25. Yahya Attiat-Allah - 8. Azzedine Ounahi, 4. Sofyan Amrabat, 15. Selim Amallah - 7. Hakim Ziyech (căpitan), 19. Youssef En-Nesyri, 17. Sofiane Boufal. Selecţioner: Walid Regragui.
Etichete: cupa mondiala qatar , franta - maroc , semifinale cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții