FIFA și UEFA au reacționat după golul anulat lui Ronaldo în meciul cu Serbia. De ce a lipsit tehnologia la Belgrad
articol scris de Digi Sport29.03.2021, 17:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Anularea eronată a golului lui Cristiano Ronaldo în meciul de sâmbătă Serbia - Portugalia (2-2) ar fi putut fi evitată dacă federaţiile de fotbal din cele două ţări s-ar fi înţeles înaintea partidei să folosească tehnologia pentru linia porţii, a afirmat luni UEFA, citată de Reuters.
La ultima fază a meciului, Nuno Mendes l-a deschis foarte bine pe Cristiano Ronaldo, ce a profitat ieşirea hazardată a portarului gazdelor şi a trimis balonul spre plasă. Fundaşul sârb Stefan Mitrovic a intervenit în extremis şi a respins mingea, însă aceasta depăşise deja linia porţii, aşa cum au arătat reluările video.
FIFA și UEFA au reacționat după golul anulat lui Ronaldo în meciul cu Serbia
În lipsa asistenţei video pentru arbitraj (VAR) care ar fi permis analizarea fazei, arbitrii au decis că nu a fost gol.
Furios, Ronaldo a părăsit terenul înainte de fluierul final, după ce a primit şi un avertisment, aruncându-şi pe gazon banderola de căpitan.
Galerie Foto
"Decizia folosirii tehnologiei pentru linia porţii în preliminariile zonei europene revine federaţiei gazdă pentru fiecare meci. Dacă federaţia gazdă intenţionează să introducă tehnologia pentru linia porţii, trebuie de asemenea să obţină consimţământul scris din partea federaţiei oaspete pentru ca aceasta să fie utilizată", a indicat UEFA.
Arbitrul întâlnirii, olandezul Danny Makkelie, a declarat luni pentru ziarul portughez A Bola că le-a cerut scuze selecţionerului Portugaliei, Fernando Santos, şi jucătorilor echipei sale pentru greşeala comisă.
Fără VAR în preliminariile CM 2022
Santos a spus după meci că este inacceptabil ca la acest nivel să nu existe VAR. Duminică, UEFA a afirmat că pandemia de Covid-19 a făcut imposibilă instalarea la timp a acestui sistem pentru preliminarii.
"În 2019 UEFA a propus FIFA introducerea VAR în actualele preliminarii ale Cupei Mondiale. Impactul pandemiei asupra capacităţilor operaţionale şi logistice a determinat UEFA să amâne introducerea VAR în faza grupelor Europa League (pentru sezonul 2021-22 în loc 2020-21) şi să retragă propunerea introducerii VAR în preliminariile Cupei Mondiale 2022, zona europeană.
VAR nu a fost folosit nici în faza grupelor Ligii Naţiunilor în toamna lui 2020 şi prin urmare până acum nu a fost folosit niciodată în meciurile din preliminariile echipelor naţionale din zona UEFA", a afirmat forul fotbalistic european.
FIFA, organizatoarea Cupei Mondiale, a precizat că a fost informată de UEFA în luna ianuarie că VAR nu va putea fi folosit în preliminarii din cauza "problemelor şi restricţiilor" legate de pandemie.
În urma rezultatului de la Belgrad, Serbia este liderul grupei, cu 4 puncte după două jocuri, devansând Portugalia la numărul de goluri marcate. Cele două echipe se vor întâlni din nou în Portugalia pe 14 noiembrie în ultimul meci din grupă.
AGERPRES
Etichete: cristiano ronaldo , serbia , portugalia , qatar 2022 , preliminarii cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții