Echipa ideală de la Cupa Mondială Qatar 2022. Cel mai bun “11” anunțat de L'Equipe
articol scris de Digi Sport19.12.2022, 19:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar, după o victorie la loviturile de departajare cu Franța, scor 4-2 (2-2 după 90 de minute, 3-3 după 120 de minute).
Trei argentinieni și un francez, în echipa ideală a Cupei Mondiale din Qatar
Argentina a sărbătorit al treilea triumf mondial, după cele din 1978, pe teren propriu, şi 1986, în Mexic.
Căpitanul selecţionatei Argentinei, Lionel Messi (35 de ani), a fost desemnat de FIFA cel mai bun jucător al ediţiei 2022 a Cupei Mondiale.
Messi (Paris Saint-Germain) a marcat 7 goluri la ediţia 2022 şi a stabilit numeroase recorduri personale, între care şi cel de prezenţe la Cupa Mondială (26).
Mijlocaşul argentinian Enzo Fernandez (21 de ani, Benfica Lisabona) a fost declarat cel mai bun tânăr jucător al Cupei Mondiale din Qatar.
Portarul Argentinei, Emiliano Martinez (30 de ani, Aston Villa), a fost desemnat cel mai bun portar al turneului final.
Astăzi, publicația franceză L'Equipe a anunțat echipa ideală a Cupei Mondiale din Qatar, în funcție de notele primite de jucători. Argentina, Croația și Maroc au câte trei jucători în primul "11".
Echipa ideală a Cupei Mondiale din Qatar (formulă de joc 4-3-3)
Portar: Dominik Livakovic (Croația).
Fundași: Ashraf Hakimi (Maroc), Romain Saiss (Maroc), Josko Gvardiol (Croația), Marcos Acuna (Argentina).
Mijlocași: Enzo Fernandez (Argentina), Sofyan Amrabat (Maroc), Luka Modric (Croația).
Atacanți: Bukayo Saka (Anglia), Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța).
Etichete: franta , argentina , cupa mondiala , qatar 2022 , cupa mondiala qatar , argentina franta , echipa ideala cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții