E gata! Decizia luată de TAS în privința echipei a cărei prezență la Cupa Mondială a fost contestată
articol scris de Digi Sport09.11.2022, 15:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a validat calificarea Ecuadorului la Cupa Mondială din Qatar, contestată de Chile şi Peru, dar a sancţionat în acelaşi timp Federaţia Ecuadoriană de Fotbal, pentru "falsificarea" paşaportului fundaşului Byron Castillo.
TAS a decis: Ecuadorul va juca la Cupa Mondială 2022
Justiţia sportivă a pus astfel capăt mai multor luni de divergenţe ca urmare a protestelor celor două federaţii sud-americane pentru a recupera locul Ecuadorului, care va juca în Grupa A la turneul final din Qatar (20 noiembrie-18 decembrie), alături de echipa gazdă, Senegal şi Olanda.
Chile şi Peru au contestat validitatea naţionalităţii ecuadoriene a lui Byron Castillo, utilizat în preliminarii, din cauza "numeroaselor probe privind faptul că jucătorul era născut în Columbia, în oraşul Tumaco, pe 25 iulie 1995, şi nu pe 10 noiembrie 1998, în oraşul ecuadorian Playas", conform Federaţiei chiliene.
Sesizat la începutul lunii octombrie, TAS a "sprijinit parţial apelul acestora", a transmis instanţa sportivă într-un comunicat, contrazicând astfel Comisia de recurs a FIFA, care le-a respins cererile în primă instanţă, în iunie, şi apoi în apel în septembrie.
Cei trei judecători ai TAS s-au declarat convinşi "că data şi locul naşterii" care figurează în paşaportul lui Byron Castillo sunt "incorecte" şi că jucătorul s-a născut în Columbia în 1995, sancţionând astfel Federaţia Ecuadoriană de Fotbal (FEF) cu o dublă pedeapsă.
FEF va trebui să achite în 30 de zile o amendă de 100.000 de franci elveţieni, iar echipa sa naţională va debuta cu "3 puncte de penalizare" campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, al cărei turneu final va fi organizat de SUA, Mexic şi Canada, conform TAS.
În schimb, TAS a confirmat eligibilitatea lui Byron Castillo şi, în consecinţă, participarea Ecuadorului la Cupa Mondială, pe motiv că naţionalitatea unui jucător "este determinată de legile naţionale", iar autorităţile ecuadoriene "au recunoscut" fundaşul "drept un cetăţean ecuadorian".
SF! Așa arată cele 8 stadioane pe care se vor disputa meciuri de la Cupa Mondială din Qatar
Galerie Foto
Capacitatea arenelor și cum au fost distribuite meciurile:
- Lusail Stadium din Lusail, capacitate de 80.000 de locuri, inaugurat în 2022 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale, finala
- Al Bayt Stadium din Al Khor, capacitate de 60.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi, unul din semifinale
- Al Janoub Stadium din Al Wakrah, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2019 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Ahmad Bin Ali Stadium din Al Rayyan, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Khalifa International Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 1976 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, finala mică
- Education City Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2020 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
- Stadium 974 din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi
- Al Thumama Stadium din Doha, capacitate de 40.000 de locuri, inaugurat în 2021 - cinci meciuri din grupe, unul din optimi, unul din sferturi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții