Cum au fost întâmpinați jucătorii francezi "acasă" după ce au pierdut finala Cupei Mondiale. Mbappe, imagine memorabilă
articol scris de Digi Sport20.12.2022, 09:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Argentina a învins Franța la penalty-uri și a câștigat Cupa Mondială pentru a treia oară.
Cum au fost întâmpinați jucătorii francezi "acasă" după ce au pierdut finala Cupei Mondiale. Mbappe, imagine memorabilă
Dacă sud-americanii au fost în culmea fericirii, francezii au fost extrem de triști, cum era de așteptat. Însă fanii au dorit să le facă o surpriză frumoasă elevilor lui Deschamps.
Potrivit publicației Francebleu, Peste 50.000 de fani i-au așteptat pe fotbaliști la sosirea în țară, în Place de la Concorde.
La ieșirea din avion, jucătorii au fost îmbrățișați de angajații aerportului Charles de Gaule, însă niciun jucător nu a vorbit cu presa. Ulterior, de la aeroport, ei s-au dus direct în Place de la Concorde, în jurul orei 21.
Din balconul hotelului Crillon, fotbaliștii și selecționerul Didier Deschamps au salutat publicul. A fost tristețe pe chipurile lor, dar când au văzut miile de fani, le-a revenit zâmbetul, cu toate că părea unul forțat. Kylian Mbappe nu a zâmbit chiar deloc.
De altfel, el nici nu a vrut să iasă în balcon, dar a fost convins la insistențele președintelui Macron, potrivit L'Equipe.
"Vă mulțumim", era mesajul apărut pe mai multe bannere.
Jucătorii au zăbovit un sfert de oră, iar apoi au plecat.
Galerie Foto
Argentina a devenit campioană mondială pentru a treia oară
- Franța are două trofee de Cupă Mondială în palmares, cel din 1998 și cel din 2018.
Argentina a devenit campioană mondială pentru a treia oară în istorie, după o finală istorică împotriva Franței. A fost 2-2 după 90 de minute, 3-3 după 120 și 4-2 la loviturile de departajare.
Este al treilea trofeu din istorie pentru sud-ameciani, după cele din 1978 și 1986. Ultimul a fost obținut pe vremea marelui Maradona.
Naționala pumelor a fost așteptată de zeci de mii de fani la revenirea în țară.
În centrul Buenos Aires-ului, pe o suprafaţă de 2 km pătraţi, circulaţia a fost interzisă, în timp ce focurile de artificii luminau cerul.
Etichete: didier deschamps , finala cupa mondiala , fani franta , kylian mbappe , argentina franta , jucatori francezi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții