Cea mai echilibrată fază a grupelor din istoria Cupei Mondiale. Detaliul ce nu va fi egalat prea curând
articol scris de Digi Sport03.12.2022, 12:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ediția din acest an a Cupei Mondiale rămâne una unică în istorie: s-a dovedit că nu poți să fii sigur de calificarea în optimile de finală chiar dacă ai obținut patru puncte.
Șapte echipe dintre cele opt, clasate pe locul trei în faza grupelor, au terminat cu patru puncte, dar au fost trimise acasă.
Șapte echipe cu patru puncte în faza grupelor
Dacă la alte ediții ale Cupei Mondiale mergeai fără probleme în ”optimi” cu patru puncte, de data aceasta echilibrul a fost unul nemaivăzut.
Șapte echipe au avut o linie finală în grupă formată dintr-o victorie, un egal și o înfrângere, însă nu a fost suficient pentru a merge în fazele eliminatorii.
Trei dintre aceste șapte formații au pierdut calificarea în ”optimi” în favoarea altor formații care au încheiat grupa cu patru puncte: Polonia în fața Mexicului, Spania în fața Germaniei și Coreea de Sud în fața Uruguayului.
Clasamentul echipelor care au terminat pe locul 3:
- 1. Germania - 4 puncte. Golaveraj 6-5
- 2.Ecuador - 4 puncte. Golaveraj 4-3
- 3. Camerun - 4 puncte. Golaveraj 4-4
- 4. Uruguay - 4 puncte. Golaveraj 2-2
- 5. Tunisia - 4 puncte. Golaveraj 1-1
- 6. Mexic - 4 puncte. Golaveraj 2-3
- 7. Belgia - 4 puncte. Golaveraj 1-2
- 8. Iran - 3 puncte. Golaveraj 4-7
Este pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale în noul format, cu 32 de echipe împărțite în opt grupe a câte patru când șapte echipe sunt eliminate din competiție cu câte patru puncte.
- Noul format a fost implementat la ediția Cupei Mondiale 1998 din Franța.
Cinci echipe cu patru puncte, eliminate în Africa de Sud
Până la ediția din Qatar, recordul echipelor eliminate în faza grupelor cu patru sau mai multe puncte era deținut de Cupa Mondială din Africa de Sud, în 2010.
Atunci, cinci formații plecau acasă, cu toate că au acumulat patru puncte.
- CM Rusia 2018 - 2
- CM Brazilia 2014 - 2
- CM Africa de Sud 2010 - 5
- CM Germania 2006 - 1
- CM Japonia și Coreea de Sud 2002 - 4
- CM Franța 1998 - 2
Etichete: qatar , germania , cupa mondiala , uruguay , camerun , ecuador
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții