Bornă negativă pentru Cristiano Ronaldo, după ce Portugalia a fost eliminată de Maroc în sferturile Cupei Mondiale
articol scris de Digi Sport10.12.2022, 19:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Maroc a reușit cea mai mare performanță din istoria fotbalul african, la nivel de echipe naționale și a eliminat Portugalia în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022, scor 1-0.
Cristiano Ronaldo n-a marcat niciodată în fazele eliminatorii de la Cupa Mondială
Lusitanii nu au avut replică la jocul foarte bine organizat al marocanilor și nici introducerea lui Cristano Ronaldo, care a fost din nou rezervă, nu a reușit să întoarcă soarta partidei.
Ba mai mult, starul portughez a bifat o bornă negativă și nu a înscris niciun gol în fazele eliminatorii de la Cupa Mondială, deși a jucat acum la al cincilea Mondial din cariera sa.
Asta înseamnă 570 de minute jucate de Ronaldo în fazele eliminatorii, timp în care nu a marcat din 27 de șuturi.
La finalul partidei cu Maroc, Ronaldo a izbucnit în lacrimi.
Maroc, cea mai mare performanță din istoria fotbalului african
Se poate spune că africanii au o adevărată "generație de aur". După ce au eliminat Spania în optimile Cupei Mondiale, marocanii au lăsat acasă și Portugalia lui Cristiano Ronaldo, în sferturi.
Youssef En Nesyri a marcat singurul gol al meciului.
Celelalte performanțe ale echipelor africane au fost sferturile de finală și au aparținut Camerunului (în 1990), Senegalului (în 2002) și Ghanei (în 2010).
Galerie Foto
Etichete: cristiano ronaldo , sferturi cupa mondiala , semifinale cupa mondiala , maroc portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții