Boban Nikolov, gata de duelul cu Tănase, Hagi și Coman: "Prietenia o lăsăm în afara terenului"
articol scris de Digi Sport24.03.2021, 21:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalistul nord-macedonean Boban Nikolov a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă organizată la Arena Naţională de Capitală, că are emoţii ştiind că joi îi va avea ca adversari pe foştii săi colegi de la FC Viitorul, acum componenţi ai naţionalei României, dar a precizat că va lăsa "prietenia în afara terenului".
"Am vorbit cu foştii colegi (n.r. - de la FC Viitorul) cum vorbesc în fiecare zi... dar nu prea mult despre meci. Vă daţi seama, fiecare îşi doreşte să câştige. Eu le doresc să facă un joc bun, aşa cum îmi doresc să facem şi noi şi care va fi mai bun să câştige. Prietenia o lăsăm în afara terenului. Pe teren vom fi adversari, suntem profesionişti şi ne vom face treaba. După meci o să ne îmbrăţişăm şi o să ne mai vedem.
Nikolov: Am emoţii ştiind că îi întâlnesc pe foştii colegi de la Viitorul, dar prietenia o lăsăm în afara terenului
Am emoţii ştiind că îmi revăd colegii, chiar colegii de cameră. Cu Tănase mă cunosc de 12 ani, cu Răzvan Marin la fel, cu Ianis Hagi, cu Florinel Coman, cu Alin Toşca... Am jucat şi cu Dică (n.r. - Nicolae Dică, acum antrenor secund al naţionalei României), aşa că o să fie un meci frumos. Păcat că nu vor fi suporteri, pentru că ştiu că românii sunt fanatici", a spus Nikolov, care a vorbit la conferinţă în limba română.
Mijlocaşul echipei Lecce a menţionat că s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate, subliniind că România porneşte cu prima şansă în acest meci.
"Un egal ar fi un rezultat bun. România porneşte cu prima şansă, să spunem că are 60% şi noi 40%. Dar noi vom da totul pe teren, acum că mergem la EURO avem şi mai multă încredere. Nu degeaba vom juca la EURO, dar repet, România porneşte cu prima şansă. Cel mai important este acest meci, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut noi în teren", a explicat Nikolov.
România - Macedonia de Nord, joi, de la 21:45
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, joi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, selecţionata Macedoniei de Nord, într-o partidă contând pentru preliminariile CM 2022.
Prima reprezentativă va disputa în luna martie alte două partide din cadrul preliminariilor: la 28 martie cu Germania (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti) şi în 31 martie cu Armenia (ora 19:00, în deplasare).
România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.
Agerpres
Etichete: romania , boban nikolov viitorul , macedonia de nord , adversari romania preliminarii cm 2022 , romania macedonia de nord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții