Au dat lovitura! Cea mai tare afacere din Argentina, după ce naționala a câștigat Cupa Mondială: "Telefonul sună non-stop!"
articol scris de Digi Sport23.12.2022, 08:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce Leo Messi a ridicat cel mai râvnit trofeu din fotbal, Cupa Mondială, în Argentina a existat o cerere uriașă a tatuajelor cu chipul căpitanului naționalei.
Tatuajele, cea mai tare afacere din Argentina | FOTO Modelele alese după Cupa Mondială 2022
Galerie Foto
După ce au făcut-o campioană mondială pe Argentina, Lionel Messi și Emiliano Martinez au preferații fanilor pentru tatuaje.
Surprinzător este faptul că un suporter argentinian a ales să-și tatueze gestul grosolan făcut de Emiliano Martinez de la finalul meciului cu Franța.
CNN scrie că proprietarii de saloane pentru tatuaje au dat lovitura după Cupa Mondială 2022, iar aceasta este acum cea mai tare afacere din Argentina.
"De când Argentina a cucerit Cupa Mondială, Buenos Aires s-a transformat într-o mare petrecere. Specialiștii în tatuaje au avut mult de muncă, pentru a imprima chipul lui Lionel Messi pe trupurile celor care au vrut să-l omagieze pe omul care a ajuns să rivalizeze cu Diego Maradona, celălalt Zeu al fotbalului argentinian.", scrie sursa citată.
"Știu că mulți și-au dorit tatuaje cu Messi și echipa, pentru că își făcuseră deja programări înainte de finală. Nu mi-am imaginat niciodată că a doua zi va fi o astfel de coadă în fața magazinului.", a declarat artistul Sebastian Arguello Paz, pentru CNN.
Specialistul în tatuaje a dezvăluit că de a doua zi după ce Argentina a învins Franța la penalty-uri, telefonul i-a sunat non-stop, iar fanii s-au îngesuit să-și facă imprime chipul lui Messi, trofeul Cupei Mondiale sau drapelul Argentinei.
Și-a făcut tatuaj cu Messi, dar a ajuns de râsul întregii planete! ”Cel care l-a executat e fan Cristiano Ronaldo”
Galerie Foto
Messi a intrat în istorie după Campionatul Mondial din Qatar și la fel a făcut-o și un fan al ”Puricelui”. Acesta și l-a tatuat pe spate pe Leo Messi ținând în mâini trofeul suprem, însă desenul nu a ieșit exact cum ar fi trebuit.
În tatuajul respectiv, imaginea lui Messi era deformată, iar noul campion mondial părea că are multe kilograme în plus. Fotografia a devenit virală, cu zeci de mii de aprecieri și peste 1.500 de comentarii, majoritatea ironice.
”Când a câștigat Rooney Cupa Mondială?”, ”Acesta este Messi câștigând Campionatul Mondial în 2030, cu 20 de kilograme în plus”, ”Cel care a executat acest tatuaj este fan Cristiano Ronaldo”, ”Seamănă cu un Messi bulgar” sau ”Cam grăsuț” au fost câteva dintre reacțiile de pe rețelele sociale.
Etichete: argentina , lionel messi , tatuaj , cupa mondiala 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții