A ”spulberat” recordul: Spania a bifat o bornă nemaivăzută la Cupa Mondială și a trimis-o pe Costa Rica în ”istoria neagră”
articol scris de Digi Sport23.11.2022, 23:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Spania a reușit să o învingă, scor 7-0, pe Costa Rica la debutul la Cupa Mondială 2022, din Qatar.
”Furia Roja” a fost, într-adevăr, furioasă, și nu i-a dat nici măcar o șansă adversarului. Spaniolii nu au impresionat doar prin forța ofensivă, ci și prin jocul de pase.
Galerie Foto
Spania, în istoria Cupei Mondiale
Doar în prima parte, în 50 de minute de fotbal, Spania a reușit un neverosimil număr de 537 de pase precise, conform Opta.
Este cel mai mare număr de pase corecte înregistrat vreodată în prima repriză a unui meci de fotbal disputat la Cupa Mondială.
Pe locul doi într-un astfel de clasament a trecut meciul Germania - Japonia 1-2, disputat cu doar câteva ore mai devreme. În prima parte, nemții reușiseră 422 de pase corecte, cu 115 mai puțin decât Spania.
Podiumul este încheiat de un alt meci al Spaniei, de la Cupa Mondială din 2018. Chiar în confruntarea cu țara gazdă Rusia, ”Furia Roja” a reușit, în primele 45 de minute, 395 de pase corecte.
Spania a încheiat meciul cu 998 de pase complete, din 1060 încercate, un procentaj extraordinar de 94%. De asemenea, ”Furia Roja” a avut posesia în 82% din timpul de joc.
Meciul împotriva primei reprezentative din Costa Rica a consemnat cea mai mare victorie obținută de Spania la o ediție a Cupei Mondiale. Recordul era 6-1 cu Bulgaria în 1998.
Costa Rica, în ”istoria neagră” a Cupei Mondiale
Costa Rica nu a existat în meciul cu Spania nici pe faza defensivă, dovadă cele șapte goluri încasate, nici pe faza ofensivă.
Echipa care impresiona la Cupa Mondială din 2014 nu a reușit să șuteze nici măcar o dată pe spațiul porții Spaniei!
Este a doua oară în istoria Cupei Mondiale, cel puțin de la ediția din 1966 încoace, de când astfel de statistici sunt contabilizate, când o echipă nu reușește nici măcar un șut pe poartă într-un meci întreg.
Primul astfel de moment a avut loc în 1990, tot cu selecționata din Costa Rica în prim-plan, la un meci cu Brazilia, pierdut 0-1.
Ce urmează pentru Spania
Grupa E, Cupa Mondială 2022:
- Spania
- Costa Rica
- Japonia
- Germania
Programul meciurilor Grupei E:
23 noiembrie
27 noiembrie
- Japonia - Costa Rica, ora 12:00
- Spania - Germania, ora 21:00
1 decembrie
- Japonia - Spania, ora 21:00
- Costa Rica - Germania, ora 21:00
Etichete: spania , qatar , cupa mondiala , costa rica , record cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții