A refuzat cluburi din Anglia și urmează să semneze: Bayern a rezolvat primul transfer al anului 2023
articol scris de Digi Sport13.12.2022, 18:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bayern Munchen continuă ”tradiția” și aduce jucători care au avut evoluții bune la alte cluburi din Bundesliga.
Ultimul exemplu este al lui Konrad Laimer, mijlocașul central de 25 de ani de la RB Leipzig.
Konrad Laimer, primul transfer al lui Bayern din 2023
Mijlocașul austriac este în ultimul an de contract cu RB Leipzig și a decis să nu-și prelungească înțelegerea și să meargă la Bayern.
Publicația germană Bild și jurnalistul Fabrizio Romano anunță că Bayern s-a înțeles deja cu mijlocașul care evoluează din 2017 la RB Leipzig.
Konrad Laimer urmează să i se alăture lotului lui Bayern în vara lui 2023, din postura de jucător liber de contract.
Fotbalistul în schimbul căruia RB Leipzig a plătit 7 milioane de euro pentru a-l aduce de la Salzburg a avut și oferte din Anglia, însă a preferat să-și continue cariera în Germania.
Julian Nagelsmann a insistat pentru transferul lui Konrad Laimer
În aducerea lui Konrad Laimer a avut un cuvânt important de spus Julian Nagelsmann, antrenorul lui Bayern Munchen.
Cei doi au lucrat timp de două sezoane, până în 2021, la RB Leipzig, astfel că Julian Nagelsmann îl cunoaște bine pe Konrad Laimer și crede că austriacul poate aduce un plus la Bayern.
Etichete: bayern munchen , konrad laimer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții