Foto A ”invadat” terenul la Portugalia - Uruguay cu steagul în culorile curcubeului! Dar asta nu e tot: ce mesaje a mai transmis
articol scris de Digi Sport28.11.2022, 23:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În minutul 51 al partidei Portugalia - Uruguay, de la Campionatul Mondial din Qatar, jocul a fost oprit preț de câteva secunde, din cauza unui fan care a intrat pe teren.
Un fan a intrat pe teren la meciul Portugalia - Uruguay și a fluturat un steag în culorile curcubeului
Galerie Foto
Suporterul respectiv a fluturat un steag în culorile curcubeului, simbolul comunității LGBT, subiect extrem de controversat la această ediție a Cupei Mondiale. În scurt timp, forțele de ordine l-au imobilizat și l-au scos de pe gazon, iar meciul s-a reluat.
Înainte de a fi scos de pe teren, fanul a aruncat steagul, care a fost ridicat de centralul iranian Faghani. Imaginile au adunat mii de vizualizări pe rețelele sociale încă din primele minute și, în contextul controverselor recente, internauții nu-i prevăd un viitor prea liniștit ”invadatorului”.
”De la meci, direct în închisoare”, ”Cred că trebuie să-și sune toți cunoscuții pentru a face rost de bani pentru a plăti amenda” sau ”Mulțumesc pentru nimic. Iar vom avea 60 de minute de prelungire” au fost doar câteva dintre reacții.
În plus, cel care a intrat pe teren a mai avut două mesaje. Pe tricoul său se puteau observa simbolul lui Superman și mesajul ”Save Ukraine (Salvați Ucraina)” pe partea din față, iar pe spate ”Respect pentru femeile din Iran”.
Partida s-a încheiat cu victoria Portugaliei, scor 2-0, iar lusitanii și-au asigurat biletele pentru optimile de finală.
Cum arată clasamentul din grupa H, de la Cupa Mondială
Etichete: mesaj fan , fan pe teren , portugalia uruguay
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții