Valeri Gazzaev: "Golovin a semnat cu Chelsea!"
06.07.2018, 16:52SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CM 2018 | Unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lotul naţionalei Rusiei la Campionatul Mondial, Aleksandr Golovin ar fi semnat cu Chelsea Londra. Declaraţia îi aparţine lui Valeri Gazzaev, fost antrenor la CSKA Moscova.
Prestaţiile bune ale lui Golovin, de la Campionatul Mondial, în special în primele două partide din faza grupelor, i-a făcut pe oficialii lui Chelsea să forţeze transferul rusului de 22 de ani. Din câte se pare, mutarea s-ar fi făcut deja, iar mijlocaşul ar fi parafat înţelegerea cu fosta campioană a Angliei.
Deşi se vorbise şi de interesul lui Juvestus pentru Golovin, Valeri Gazzaev a dezminţit această informaţie, declarând că tânărul a ajuns la o înţelegere cu Chelsea: "Din câte ştiu, Golovin a semnat deja cu Chelsea. Cred că este o mutare bună pentru englezi. Este o mare provocare şi pentru Aleksandr, dar va face faţă în Premier LeaguE", a declarat fostul antrenor al CSKA Moscova, citat de football-italia.net.
În total, Golovin a jucat trei partide la Mondialul din Rusia. A înscris ultimul gol al Rusiei în victoria cu 5-0 în fața Arabiei Saudite, meciul de deschidere al turneului final, și a pasat decisiv la alte două reușite ale naționalei antrenate de Stanislav Cherchesov.
A jucat și în a doua etapă, în victoria cu 3-1 în fața Egiptului, dar nu a contribuit la niciunul dintre goluri. A fost rezervă neutilizată la ultimul meci din faza grupelor, cu Uruguay, pierdut de Rusia, cu 3-0, și a jucat toate cele 120 de minute ale optimei cu Spania, câștigată de Sbornaia la loviturile de departajare, scor 5-4.
27 de milioane de euro ar fi prețul pe care CSKA Moscova îl va primi pentru Aleksandr Golovin. Fotbalistul avea contract până în 2021 cu formația din capitala Rusiei.
Etichete: chelsea , contract , rusia , cm 2018 , golovin , gazzaev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții