Emmanuel Macron şi Kolinda Grabar Kitaroivic - Getty Images

Galerie Foto S-a luat în brațe cu toată lumea! Președinta Croației a încălcat orice formă de protocol la finala CM 2018

16.07.2018, 14:43
  • Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2

CM 2018 | Franța - Croația 4-2. Kolinda Grabar-Kitarovic (50 de ani) a reușit să atragă toate privirile la competiția găzduită de Rusia, fiind chiar una dintre cele mai sexy prezențe de la acest Mondial. Președintele Croației a ieșit în evidență și la finala câștigată de Franța, când a făcut spectacol în tribune alături de șeful statului din Franța, Emmanuel Macron, dar și la festivitatea de premiere.

Dacă Vladimir Putin și Emmanuel Macron au încercat să păstreze o atmosferă cât de cât formală, fiind îmbrăcați la patru ace și păstrând o oarecare distanță față de actorii principali ai finalei de la Moscova, Kolinda Grabar-Kitarovic a fost mult mai prietenoasă. Poate prea prietenoasă, după părerea unora dintre privitori.

Îmbrăcată în tricoul naționalei Croației, Kolinda l-a luat de mână pe Macron când a urcat pe scenă amenajată pentru premiere. Apoi, fie că a fost vorba de arbitri, oficiali, jucători, antrenori sau oameni din staff, șeful de stat din Croația a îmbrățișat pe toată lumea care a călcat pe podium. Kolinda n-a părut deranjată nici de faptul că o ploaie torențială a început în timpul premierii și singurul care a fost acoperit de o umbrelă pentru o bună perioadă de timp a fost Vladimir Putin.

Fără îndoilă, gesturile sale i-au câștigat un important capital politic Kolindei Grabar-Kitarovic și un val uriaș de simpatie pe rețelele de socializare. Presa internațională chiar a scris că marea câștigătoare de duminică a fost Kolinda, în ciuda succesului Franței în ultimul act.

În vârstă de 50 de ani, Kolinda Grabar-Kitarovic este prima femeie care ocupă această funcție din istoria poporului croat. Ea a însoțit echipa lui Dalic la aproape toate meciurile acestui turneu și a devenit foarte populară în rândul fanilor fotbalului după ce a fost confundată de publicațiile din vest cu soția cântărețului Ice-T, Coco Austin.

Galerie Foto

Etichete: vladimir putin , cm 2018 , franta croatia , kolinda grabar-kitarovic , emmanuel macrn


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a câștigat titlul Miss Univers 2024

Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză care a câștigat vreodată competiția. Tânăra de 21 de ani, dansatoare, antreprenoare și, așa cum și-a propus, viitor avocat, a învins alte peste 120 de concurente la concursul de frumusețe desfășurat în Mexico City sâmbătă seara, scrie CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Anunțul UEFA după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat

Danezii au descris într-un singur cuvânt meciul de pe Arena Națională, în care kosovarii au sfidat pe toată lumea

Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională

Presa din Serbia, reacție fără menajamente după evenimentele de la România - Kosovo

Exclusiv Verdictul UEFA, fără emoții pentru Federație!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Dorinel Munteanu a văzut ce a făcut căpitanul de la Kosovo și nu l-a menajat

Exclusiv I-a făcut ”praf” în direct la TV, după România - Kosovo: ”Premeditare, frustrare, prostie”

Galerie Foto Amir Rrahmani, unul dintre declanșatorii scandalului de pe Arena Națională, dărâmat total. Lovitura încasată

Erling Haaland are noul contract pe masă! Spune ”DA” și va fi plătit ”regește”

Citeşte şi

Punct final al Cupei Mondiale 2018. Franța e noua campioană. Toate rezultatele și statisticile

"Oameni buni, ce face?" / "Jenant". Ce spun croaţii despre comportamentul preşedintei Kolinda Grabar-Kitarovic

PEROZApariție cel puțin îndrăzneață la o gală de top. O artistă a apărut "îmbrăcată" doar într-o folie transparentă din plastic

FILM NOWFiica lui Drew Barrymore și fata lui Adam Sandler, admiratoarele părinților. Reacția actriței când le-a văzut vizionând 50 First Dates

Aceasta va fi decizia UEFA după România - Kosovo. Cine va câștiga cu 3-0 la ”masa verde” și ce pedepse se vor primi citeşte ştirea pe Prosport.ro

Jucătorul naționalei, care este la mare căutare în Europa, a declarat: „E foarte valoros.” Trei cluburi gigantice vor să pună mâna pe semnătura lui citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

Digi Animal World

Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”