Zidane a marcat o dublă în finala Campionatului Mondial din 1998

Remember CM 1998 Franța. Țara gazdă a câștigat ultimul turneu la care a participat și naționala României

11.06.2018, 10:34
  • Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1

  • Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2

A 16-a ediţie a Cupei Mondiale de fotbal s-a desfăşurat între 10 iunie şi 12 iulie 1998, în Franţa, şi a fost pentru prima dată când competiţia a depăşit durata de o lună.

În preliminariile pentru Cupa Mondială au luat parte 174 de echipe, s-au disputat 643 de meciuri până să se decidă echipele participante. 15 milioane de spectatori s-au aflat în tribunele meciurilor din preliminarii. În Europa, s-au organizat pentru prima dată meciuri de baraj între ocupantele locului secund din grupe.

Cele 32 de participante provenite din 5 confederaţii au fost: 15 din Europa (Anglia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Iugoslavia, Norvegia, Olanda, România, Scoţia şi Spania), 5 din America de Sud (Argentina, Brazilia, Chile, Columbia şi Paraguay), 3 din America de Nord şi Centrală (Jamaica, Mexic şi SUA), 5 din Africa (Africa de Sud, Camerun, Maroc, Nigeria şi Tunisia) şi 4 din Asia (Arabia Saudită, Coreea de Sud, Iran şi Japonia).

Organizarea Cupei Mondiale din Franţa a prevăzut implicarea a zece stadioane: Stade de France din Saint-Denis, Stade Velodrome din Marsilia, Parc des Princes din Paris, arena Felix Bollaert din Lens, Stade de Gerland din Lyon, Stade de la Beaujoire din Nantes, Stadium de Toulouse, stadionul Geoffroy-Guichard din Saint-Etienne, Parc Lescure din Bordeaux şi Stade de la Mosson din Montpellier. Cel mai mare dintre ele era Stade de France, cu o capacitate de 80.000 de locuri.

Echipa Croaţiei a fost considerată surpriza Cupei Mondiale din 1998. În grupe, croaţii au învins Jamaica (3-1) şi Japonia (1-0), dar s-au înclinat în faţa Argentinei, câştigătoarea grupei (0-1). Au trecut de România în optimi (1-0), de Germania în sferturi şi s-au oprit în semifinale: 1-2 cu Franţa. S-au ales cu bronzul, după ce au câştigat finala mică: 2-1 cu Olanda, goluri Prosinecki şi Suker.

La 12 iulie, s-a disputat marea finală a Cupei Mondiale, organizată pe Stade de France. În tribune au asistat 80.000 de suporteri. Partida a fost arbitrată de marocanul Said Belqola. Franţa a învins Brazilia cu 3-0, după două goluri înscrise de Zidane şi unul de Petit. A fost prima finală jucată între echipa gazdă şi deţinătoarea titlului.

În urma victoriei, un milion de francezi au ieşit pe străzile Parisului pentru a celebra reuşita lui Zidane & co. Franţa devenea a şaptea ţară câştigătoare a Cupei Mondiale, alăturându-se Uruguayului, Italiei, Germaniei, Braziliei, Angliei şi Argentinei.

Coupe du Monde '98 a fost a şaptea şi ultima ediţie la care a participat şi naţionala României. Practic, cântecul de lebădă al generaţiei de aur a fotbalului românesc la Cupa Mondială. De atunci, românii noştri nu s-au mai calificat la CM, nereuşind să treacă de preliminarii.

La cârma echipei se afla acelaşi Anghel Iordănescu, cel care pregătise reprezentativa noastră şi la ediţia din SUA '94, când România a ajuns în sferturi. Echipa noastră a fost repartizată în Grupa G, în urma tragerii la sorţi, alături de Anglia, Columbia şi Tunisia. Debutul României la Coupe du Monde a avut loc la 15 iunie 1998, pe stadionul Gerland din Lyon, în prezenţa a 39.000 de spectatori. Tricolorii au învins Columbia cu 1-0, graţie golului înscris de Adrian Ilie în minutul 45. Columbia lui Valderrama era o mai veche cunoştinţă a românilor, care au învins-o şi la CM din 1994 cu 3-1.

A urmat memorabila victorie a românilor contra Angliei, cu scorul de 2-1. Astfel, la 22 iunie, pe Stade Municipal din Toulouse, echipa naţională a trecut de la agonie la extaz. Mai întâi, a deschis scorul în minutul 47, autor Viorel Moldovan. Apoi, a fost egalată după reuşita din min. 79 a promiţătorului Michael Owen, revelaţia Cupei Mondiale. Verdictul partidei s-a prelungit până în ultimul minut, când şutul lui Dan Petrescu l-a lăsat fără replică pe portarul David Seaman.

În urma victoriei din confruntarea cu britanicii, toţi fotbaliştii români şi-au vopsit părul blond, aşa cum promiseseră. Astfel, la partida cu Tunisia, pe teren au apărut 11 jucători greu de recunoscut, motiv pentru presă să-i numească "pui de găină". În ultimul meci al grupei, românii nu au mai reuşit o victorie, ci au remizat 1-1 cu Tunisia.

Românii s-au oprit în optimi. Cei care i-au trimis acasă au fost croaţii, printr-un 1-0 sec. Tricolorii au avut cea mai slabă evoluţie din toate cele patru partide disputate de ei la CM 1998. "Groparul" selecţionatei noastre a fost nimeni altul decât Davor Suker, golgheterul competiţiei, care a marcat din penalty unicul gol al meciului, în prelungirile primei reprize. Meciul s-a jucat la 30 iunie, pe Parc Lescure din Bordeaux.

Lotul de 22 de jucători ai României includea trei portari (Dumitru Stângaciu, Bogdan Stelea şi Florin Prunea), şapte fundaşi (Dan Petrescu, Cristian Dulca, Anton Doboş, Gheorghe Popescu, Liviu Ciobotariu, Iulian Filipescu şi Tibor Selymes), şapte mijlocaşi (Constantin Gâlcă, Dorinel Munteanu, Gheorghe Hagi, Radu Niculescu, Lucian Marinescu, Gabriel Popescu şi Ovidiu Stângă) şi cinci atacanţi (Marius Lăcătuş, Viorel Moldovan, Adrian Ilie, Ilie Dumitrescu şi Gheorghe Craioveanu). Purtătorul tricoului cu numărul zece era acelaşi Hagi, căpitanul echipei. Lăcătuş, decanul de vârstă, ajunsese la 34 de ani. Cel mai tânăr dintre jucătorii români era Radu Niculescu (23 de ani), care activa pe atunci la FC Naţional Bucureşti, avându-l coechipier pe Ciobotariu.

La turneul final din 1998, s-au înscris în total 171 de goluri în cele 62 de jocuri disputate, ceea ce înseamnă că media reuşitelor pe meci a fost de 2,67, potrivit site-ului www.fifa.com.

Trofeul Ghetei de Aur a fost atribuit jucătorului croat Davor Suker, care a marcat de şase ori. În urma lui, s-au clasat argentinianul Gabriel Batistuta şi italianul Christian Vieri, fiecare cu cinci goluri înscrise. Ronaldo, prolificul atacant al Braziliei, a fost desemnat ca fiind cel mai bun jucător al turneului şi a primit distincţia Balonul de Aur de la FIFA pentru evoluţia sa la Cupa Mondială, urmat în clasament de croatul Suker şi francezul Lilian Thuram.

În clasamentul golurilor pe echipe, a condus Franţa cu 15 reuşite, urmată de Brazilia cu 14 goluri marcate şi de Olanda, cu 13 goluri, menţionează www.fifa.com.

La partidele Cupei Mondiale au asistat din tribune aproape 2,8 milioane de spectatori, ceea ce echivalează cu o medie de 43.500 de persoane prezente la fiecare meci.

AGERPRES

Etichete: zidane , campionatul mondial , cm 1998 , franta 1998 , davor suker , mondial franta 1998


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Preluarea Groenlandei cu forța. Transformă Donald Trump SUA într-un stat expansionist? Ce spun experții

În cadrul unei conferințe de presă, Donald Trump a lansat ideea că Statele Unite ale Americii ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama. Președintele ales al SUA a și plusat și a menționat că nu exclude posibilitatea preluării Groenlandei prin intermediul „coerciției militare sau economice”. În plus, Trump a avansat ideea că statele membre ale NATO ar trebui să crească la 5% din Produsul Intern Brut cheltuielile legate de apărare. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Reacția Primăriei S4 după ce s-a ”pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Exclusiv Boala care l-a pus la pat pe Gigi Becali: "În viața mea n-am mai pățit așa ceva!"

Exclusiv Gigi Becali, după ce a aflat tranzacția istorică ce ar putea avea loc în fotbal: "Cine să mai joace?"

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

MM Stoica a oferit replica zilei, în doar câteva cuvinte. Peste 1.000 de like-uri în două ore

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Nota primită de Drăgușin, după ce a jucat 108 minute în Tottenham - Liverpool și a salvat-o pe Spurs! Ce au scris englezii

Exclusiv Boupendza vrea să plece de la Rapid: ”Năucitor!”. Echipa care-l dorește pe atacantul de 3.300.000 €

Tottenham a făcut anunțul, după ce Bentancur a oferit imagini ce n-au putut fi redate la TV

Exclusiv Ultimul jucător intrat pe lista lui Dinamo. Atacantul a luat pe toată lumea prin surprindere în acest sezon

Citeşte şi

Valentin Crețu a spus care este cel mai mare vis al său. "Merit să fiu la națională"

Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversarii din preliminariile pentru CM 2026: ”Atenția este îndreptată”

PEROZAre doi copii, dar arată impecabil! Rihanna, provocatoare în lenjerie de dantelă roșie

FILM NOWRichard Gere, adevărul despre scenele pasionale din „Pretty Woman”. Ce spune despre colaborarea cu Julia Roberts

Preparatorul fizic al lui Liviu Ciobotariu, atac fără precedent la patronul Valeriu Iftime citeşte ştirea pe Prosport.ro

Veste de ultim moment pentru FC Barcelona. Ce se întâmplă cu Dani Olmo și Victor Pau citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lidia Buble, irezistibilă la malul mării, într-un costum de baie minuscul. Fanii au reacționat: „Ne-ai dat gata!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lidia Buble, irezistibilă la malul mării, într-un costum de baie minuscul. Fanii au reacționat: „Ne-ai dat gata!”

Digi World

Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA

Digi Animal World

Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări