Video Exclusiv Prunea, dezvăluiri incredibile despre Caniggia: "M-a strigat. Când m-am întors, mi-a dat direct o flegmă"
24.06.2018, 11:29SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Prunea a făcut dezvăluiri incredibile despre cel mai bun meci din istoria naționalei României, cel cu Argentina din 1994, încheiat cu victoria "tricolorilor", scor 3-2. Prunea a spus că, la pauza meciului cu Argentina, unul din starurile naționalei "pumelor" de atunci, Claudio Caniggia, a avut o reacție necontrolată la adresa portarului României.
"Îmi aduc aminte, în '94, la meciul cu Argentina. La pauză, Caniggia a trecut prin spatele porții la mine. Noi ieșisem la pentru repriza a doua. A trecut prin spate și l-am auzit când m-a strigat "Prunea!". Când m-am întors, direct o flegmă. Am rămas stupefiat. Am reacționat, l-am înjurat și eu. Păi ce să fac, să fug din poartă? Începea meciul. Pe tunel când am ieșit i-am văzut cât erau de înrăiți. L-ați văzut pe Maradona când au dat ei golul cât de înrăit era? ", a spus Florin Prunea la Digi Sport Matinal.
Prunea mai spune că naționala Argentinei este una asupra căreia se creează presiune fantastică la orice turneu de Campionat Mondial, iar suporterii au așteptări mari.
"Jucătorul argentinian e unul cu foarte mare personalitate. Suporterii lor sunt în număr destul de mare. Presiunea pe Argentina este, în momentul de față, fantastică. Eu nu știu dacă pot să facă față", a mai spus Florin Prunea.
Nici în Rusia, atmosfera din lotul Argentinei nu este una bună. Singurul punct câștigat în prrimele două partide, dar mai ales umilința din meciul cu Croația a creat o tensiune fantastică. Maradona a lansat atacuri în serie la adresa președintelui Federației, despre care a spus că nu știe fotbal, dar și la adresa lui Sampaoli, considerându-l principalul vinovat pentru jocul modest al selecționatei sud-americane.
Nici fanii nu au digerat jocul modest al Argentinei. Un fan s-a sinucis după ce naționala "pumelor" a fost umilită de Croația, scor 3-0.
CITEȘTE ȘI:
- Cazul Escobar provoacă frică. Anchetă după ameninţările cu moartea primite de Carlos Sanchez
- Putin, scos din sărite de gesturile lui Xhaka şi Shaqiri. Ce au descoperit spaniolii
- Lineker lovește din nou. Reacția genială după victoria germanilor cu Suedia la Mondialul din Rusia
Etichete: romania , argentina , claudio caniggia , florin prunea , cm 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții