Presa din Germania, la picioarele lui Kroos după golul din victoria cu Suedia: "Kroosarty!"
24.06.2018, 00:06Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Germania - Suedia 2-1. Presa din Germania laudă naționala lui Joachim Low, care a învins Suedia după un gol marcat de Toni Kroos în prelungirile partidei disputate pe Fisht Olympic Stadium din Soci, în Grupa F a Cupei Mondiale din Rusia. Evident, numele mijlocașul lui Real Madrid stă scris pe cele mai importante publicații.
Kroos a înscris cu o execuţie impecabilă din lovitură liberă, în minutul 94 şi 42 de secunde, reușită care o ţine în viaţă pe campioana mondială, acum printre favoritele la calificarea în optimile de finală, dar pentru asta trebuie să învingă la scor Coreea de Sud. Golul înscris de Kroos este cel mai târziu marcat de Germania la Cupa Mondială.
"Sunteți Kroosarty" notează Bild, în vreme ce Spiegel scrie "Kroos salvează Germania", iar Kicker iese în față cu "Kroos, în ultimul moment. DFB, înapoi în cursă".
"Germania câștigă cu o șansă și noroc", notează Frankfurter Allgemeine Zeitung, în timp ce Die Zeit a titrat "Cristiano Kroos", comparându-l pe neamț cu starul lui Real Madrid.
Nationalmannschaft are de respectat şi un blazon care spune că nu a părăsit Cupa Mondială după faza grupelor în ultimii 80 de ani. Din 1938, Germania a trecut de fiecare dată de grupe la Cupa Mondială, excepţie făcând ediţia din 1950, când nu a participat, fiind interzisă după al Doilea Război Mondial.
Dupa eșecul din meciul cu Mexic, scor 0-1, presa germană a criticat dur selecționata lui Joachim Low , iar câțiva dintre jucători au reacționat: "E ceva personal aici și nu este corect!"
CITEȘTE ȘI
A spart ghinionul! Marco Reus a marcat primul gol la un Campionat Mondial
Etichete: germania , suedia , presa , reactii , cm 2018 , kross
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții