Egipt - Uruguay 0-1. Sud-americanii au obţinut victoria dintr-o fază fixă, în minutul 90
15.06.2018, 16:50SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Uruguayul a câştigat cu mari emoţii la debutul la Cupa Mondială din Rusia. Sud-americanii au învins cu 1-0 Egiptul graţie unui gol marcat în minutul 90 de fundaşul lui Atletico Madrid, Jose Maria Gimenez.
De ziua lui, starul "faraonilor", Mohamed Salah, a fost rezervă, iar selecţionerul sud-americanilor, Oscar Tabarez, a venit în cârje la intalnirea în care a egalat un record istoric: cea mai lungă perioadă între prima şi ultima Cupă Mondială ca antrenor, 28 de ani.
Suarez a ratat trei ocazii în partida de la Ekaterinburg, iar Edinson Cavani a lovit bara în minutul 88, cu numai două minute înainte de golul lui Gimenez.
Min. 90+5 - FINAL DE MECI! După un meci în care Luis Suarez şi Edinson Cavani au ratat ocazii uriaşe, Uruguay s-a impus cu 1-0 în faţa Egiptului, printr-un gol marcat în minutul 90 de fundaşul Jose Gimenez.
Min. 90+4 - Cartonaş galben pentru Trezeguet, după un duel cu Luis Suarez.
Min. 90 - GOOOOOL, 1-0 Uruguay! Insistenţa sud-americanilor a dat în cele din urmă rezultate. Gimenez a sărit extraordinar la o centrare din lovitură liberă şi a trimis cu capul imparabil în poarta africanilor.
23y 146d - José Giménez is the youngest World Cup goalscorer for Uruguay since Edinson Cavani on July 10, 2010 (23y, 146d as well), the last younger player to score for Uruguay was Diego Forlán in 2002 (23y 23d). Fresh.
— OptaJohan (@OptaJohan) June 15, 2018
Min. 88 - Ocazie Uruguay! Cavani a executat excelent o lovitură liberă, dar mingea a lovit bara. Cea mai mare şansă a celestilor.
Min. 88 - Ultima schimbare şi în naţionala Uruguayului. Torreira a intrat în locul lui Vecino.
Min. 83 - Ocazie Uruguay! De această dată, Suarez a fost omul cu pasa, iar Cavani cel cu finalizarea. Şutul din voleu al golgheterului lui PSG a fost respins spectaculos de Elshenawy, cu un reflex de excepţie.
Min. 82 - Ultima schimbare la egipteni. Ramadan Sobhy i-a luat locul lui Amr Warda.
Min. 73 - Ocazie Uruguay! Luis Suarez a irosit o nouă şansă mare. După o altă pasă foarte bună primită de la Cavani, atacantul Barcelonei a amânat momentul şutului până a fost blocat de portarul egiptean, care s-a accidentat în această fază.
Min. 72 - Ocazie Egipt! A venit şi primul şut pe poartă al africanilor. L-a trimis Ahmed Fathi, care a tras din alergare, din prima, dar pe direcţia lui Muslera, dar a prins sigur.
Min. 63 - A doua schimbare la egipteni. Kahraba a intrat în locul lui Marwan Mohsen.
Min. 58 - Două modificări la la sud-americani. Carlos Sanchez şi Cristian Rodriguez i-au înlocuit pe Nandez şi De Arrascaeta.
Min. 50 - Prima schimbare a meciului. Tarek Hamed s-a accidentat şi nu a mai putut continua. În locul său a intrat Sam Morsy.
Min. 47 - Ocazie Uruguay! Repriza a doua a început cu o altă mare ratare a lui Luis Suarez. Lansat ideal de Cavani, vedeta celestilor a fost blocat de Elshenawy, autorul unui reflex extraordinar.
Min. 46 - A început repriza a doua.
Min. 45+1 - PAUZĂ la Ekaterinburg! Uruguay şi Egipt sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză în care marea ratare a lui Lusi Suarez a fost singurul moment cu adevărat important.
17 - Edinson Cavani had the fewest touches (17) of any Uruguay player in the first half, with none of those coming in the opposition's box. Restricted. #EGYURU #URU #WorldCup pic.twitter.com/IXlby59phP
— OptaJoe (@OptaJoe) June 15, 2018
#Antrenorul Uruguay-ului, Oscar Tabarez, egalează un record istoric în această după-amiază: cea ma lungă perioadă între prima şi ultima Cupă Mondială ca antrenor, 28 de ani (1990-2008). Doi brazilieni, Mario Zagallo şi Carlos Alberto Parreira, au reuşit aceeaşi performanţă.
#EGY 0-0 #URU (25’) #Rusia2018 - 28 años entre la primera (1990) y la última (2018) Copa del Mundo del profe Tabárez #URU en los banquillos. Hoy iguala el RÉCORD HISTÓRICO de Zagallo #BRA (1970-1998) y de Parreira #BRA (1982-2010). La admiración que siento por él es ENORME. pic.twitter.com/Q5y0ksuw2m
— MisterChip (Alexis) (@2010MisterChip) June 15, 2018
Min. 24 - Ocazie Uruguay! Luis Suarez a ratat incredibil şansa de a deschide scorul. Vedeta Barcelonei a trimis în plasa laterală din apropiere, după o lovitură de colţ la care apărarea egiptenilor a fost prinsă nepregătită.
Min. 11 - Replica egiptenilor a venit de la Trezeguet, care a profitat de o uşoară neatenţie în apărarea sud-americanilor şi a tras periculos din interiorul careului. Muslera a prins însă fără emoţii.
Min. 8 - Primul şut pe poartă al meciului a fost trimis de Edinson Cavani. Atacantul lui PSG a tras de la 17 metri, dar nu suficient de puternic şi de plasat pentru a marca. Elshenawy a prins fără probleme.
Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut uruguayenilor.
ECHIPELE DE START:
Egipt: 23. Mohamed Elshenawy - 7. Ahmed Fathi (căpitan), 2. Ali Gabr, 6. Ahmed Hegazy, 13. Mohamed Abdelshafy - 8. Tarek Hamed, 17. Mohamed Elneny - 22. Amr Warda, 19. Abdalla Said, 21 . Trezeguet - 9. Marwan Mohsen.
Selecţioner: Hector Cuper.
Rezerve: 1. Essam El Hadary, 16. Sherif Ekramy - 3. Ahmed Elmohamady, 12. Ayman Ashraf, 15. Mahmoud Hamdy, 20. Samir Saad, 4. Omar Gaber, 5. Sam Morsy, 10. Mohamed Salah, 11. Kahraba, 14. Ramadan Sobhy, 18. Shikabala.
Uruguay: 1. Fernando Muslera - 4. Guillermo Varela, 3. Diego Godin (căpitan), 2. Jose Gimenez, 22. Martin Caceres - 8. Nahitan Nandez, 6. Rodrigo Bentancur, 15. Matias Vecino, 10. Giorgian De Arrascaeta - 9. Luis Suarez, 21. Edinson Cavani.
Selecţioner: Oscar Washington Tabarez.
Rezerve: 12. Martin Campana, 23. Martin Silva - 13. Gaston Da Silva, 16. Maximiliano Pereira, 19. Sebastian Coates, 5. Carlos Sanchez, 7. Cristian Rodriguez, 14. Lucas Torreira, 17. Diego Laxalt, 11. Cristhian Stuani, 18. Maximiliano Gomez, 20. Jonathan Urretaviscaya.
Arbitru: Bjorn Kuipers; arbitri asistenţi: Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (toţi din Olanda); arbitru de rezervă: Milorad Mazic (Serbia)
Arbitru asistent video: Danny Makkelie (Curacao); asistenţi video: Cyril Gringore (Franţa), Pawel Gil (Polonia), Clement Turpin (Franţa).
VIDEO Sosirea Uruguayului la stadion:
Just under 45 minutes to go!
— FIFA World Cup ? (@FIFAWorldCup) June 15, 2018
Are you ready like @Uruguay?
TV listings ? https://t.co/xliHcxWvEO https://t.co/zJTWWlvUsi Live Blog ? https://t.co/OcvgcPOyfE#WorldCup#EGYURU
VIDEO Sosirea Egiptului la stadion + imagini din vestiar:
The @Pharaohs have arrived at the stadium!
— FIFA World Cup ? (@FIFAWorldCup) June 15, 2018
Are you ready for a day of football? Find out where you can watch #EGYURU here ? https://t.co/OcvgcPOyfE#WorldCup
UPDATE 13:30: Mohamed Salah, starul selecţionatei Egiptului, nu va fi titular în partida de debut a "Faraonilor" la Cupa Mondială, împotriva Uruguayului, programată azi, la ora 15:00.
După ce Rusia a dat de pământ cu Arabia Saudită, scor 5-0, celălalt meci al grupei A de la Cupa Mondială deschide a doua zi a mondialului. Egipt - Uruguay este meciul în care vom afla și dacă va juca sau nu vedeta africanilor, Mohamed Salah, revenit după accidentarea suferită în finala Champions League.
"Pot spune că este aproape 100% sigur că va juca, doar factori neprevăzuți în ultima clipă ar schimba acest lucru", a spus selecționerul "faraonilor", Hector Raul Cuper. În caz că nu va evolua, Salah va fi înlocuit de un alt jucător din Premier League, Ramadan Sobhi.
Meciul se va disputa pe cel mai estic stadion de la această Cupă Mondială, cel de Yekaterinburg, cu o capacitate de 35.000 de locuri.
Va fi prima confruntare oficială între cele două echipe, care au mai disputat un amical în 2006, câștigat de Uruguay cu 2-0.
Aceasta este a treia prezență a Egiptului la o Cupă Mondială și prima după după 28 de ani, după debutul din 1990.
În echipa Uruguayului, toți ochii vor fi ațintiți spre atacantul Barcelonei, Luis Suarez și spre cel al francezilor de la PSG, Edinson Cavani. Cel din urmă a fost cel mai bun marcator în preliminariile din zona Americii de Sud, cu 10 reușite, în timp ce Suarez a marcat de 5 ori.
Egiptenii ar putea bate și un record la meciul cu Uruguay. Dacă va fi trimis pe teren, Essam El-Hadary va deveni cel mai bătrân jucător de la un mondial.
Uruguayenii au câștigat singurul meci direct de până acum, 2-0 în 2006. De asemenea, trupa lui Oscar Tabarez nu a pierdut niciun meci împotriva echipelor africane (o victorie, două remize). În istoria celor trei participări la Cupa Mondială, egiptenii nu au câștigat niciodată, având două remize și două înfrângeri. Totodată, nicio altă echipă africană nu a jucat atâtea meciuri fără să fi câștigat măcar unul.
Uruguay e prima câștigătoare a unei Cupe Mondiale, în 1930, competiție pe care au și organizat-o. Al doilea trofeu a venit în 1950. Cu toate acestea, uruguayenii au trecut de optimi doar o singură dată în ultimele 6 apariții (locul 4 în 2010).
Naționana lui Tabarez a pierdut doar unul dintre ultimele 8 meciuri din grupe la Cupa Mondială. Va fi primul meci pentru Hector Raul Cuper ca selecționer la un Mondial. La competițiile majore, argentinianul se poate lăuda cu o finală jucată în Cupa Africii pe Națiuni, unde Egiptul a pierdut împotriva Camerunului, 1-2, în 2017.
De cealaltă parte, Oscar Tabarez va fi la cea ce-a patra prezență la o Cupă Mondială, având astfel cele mai multe turnee finale dintre toți selecționerii prezenți la Mondialul din Rusia. În cele 15 meciuri în care a pregătit echipa la Mondial, are 6 victorii, 6 înfrângeri și 3 remize.
Echipe probabile:
Egipt:
El-Hadary - Fathi, Hegazi, Gabr, Shafy - Hamed, Elneny, Trezeguet - Said, Salah
Uruguay:
Muslera - Caceres, Gimenez, Godin, Pereira - Bentancur, Torreira - Rodriguez, Arrascaeta - Suarez, Cavani
Etichete: uruguay , salah , suarez , egipt , egipt uruguay , salah mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții