Foto Cum a reacţionat Maradona la capodopera de gol reuşită de Messi
26.06.2018, 21:42SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Diego Maradona a trăit la intensitate maximă golul marcat de Messi, primul pentru atacantul argentinian la Mondialul din Rusia.
De doar 14 minute a avut nevoie Lionel Messi să deschidă scorul în meciul decisiv cu Nigeria, fructificând spectaculos o pasă perfectă a lui Banega. Diego Maradona, cel care a câştigat Mondialul din 1986, s-a bucurat ca un copil în tribune.
De altfel, "El Pibe D'Oro" are o relaţie excelentă cu Messi, căruia i-a găsit alibiuri pentru prestaţiile mai modeste din primele două meciuri. Maradona a explicat că Messi nu se poate baza pe colegii săi, aşa cum Maradona o făcea acum 30 de ani.
"Mi-ar plăcea să vorbesc cu Leo şi să îi spun: 'Nu eşti vinovat cu nimic, cu absolut nimic! Şi aş vrea să îţi spun că te iubesc şi te respect, aşa cum am făcut-o mereu'", a spus Diego Armando Maradona, la postul de televiziune teleSUR.
Lionel Messi este cel mai bun marcator din toate timpurile pentru naționala Argentinei, cu 65 de goluri (în 126 de meciuri). Maradona e pe locul 5, cu 34 de reușite în 91 de meciuri.
Duminică, 24 iunie, lotul Argentinei l-a sărbătorit pe Messi, care a împlinit 31 de ani. A fost o aniversare tristă pentru starul Argentinei, deși a fost unicul jucător care a scăpat necriticat de presă sud-americană. Fostul Balon de Aur a lăsat de înţeles că ar vrea să continue la naţională, neputând să renunţe la visul de a fi campion mondial.
Nu doar Maradona s-a bucurat excesiv pentru golul lui Messi, ci şi fanii din tribună. Mai jos ai o mostră a pasiunii sud-americanilor pentru fotbal.
Etichete: maradona , cm 2018 , maradona messi , messi cm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții