CM 2018 | "Cu el în teren, Franța evoluează în 12 jucători". Pe cine ridică în slăvi marele Lineker
15.07.2018, 12:28Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
CM 2018 | Fostul internațional englez Gary Lineker consideră că mijlocașul defensiv, N'Golo Kante, este cel mai bun fotbalist al Cupei Mondiale din Rusia. Întrebat dacă vede Franța favorită împotriva Croației, consultantul BBC crede că naționala lui Deschamps este mai valoroasă, dar asta nu înseamnă că îi va ajunge să câștige pentru a doua oară în istorie titlul mondial.
Golgheterul ediției din 1986 spune despre Kante, 27 de ani, că "este cel mai bun mijlocaș din lume pe care l-a văzut."
”Kante a fost pentru mine, până acum, jucătorul acestui Campionat Mondial. El nu este neapărat tipul pe care îl vom observa sau care va încerca să iasă în față. El este un jucător în serviciul celorlalți. Cu Kante, Franța evoluează în 12 jucători. Merită să primească două medalii”, a declarat fostul internațional englez pentru L’Equipe.
”Kante este peste tot. Calitatea paselor sale este excelentă și ține foarte bine liniile. Sincer, este un mare plus să ai un Kante în echipa ta. El este una dintre cheile succesului din jocul echipei și explică statutul de favorită al Franței în finala cu reprezentativa Croației”, a menționat Gary Lineker.
Fostul atacant englez a mărturisit că este un mare fan al mijlocașului de la Chelsea: ”Sunt un fan al lui. În poziția sa, el este cel mai bun jucător pe care l-am văzut vreodată. Are o știință a jocului incredibilă și recuperează baloane imposibile. El este peste tot și greșește foarte puțin. Modul în care el fură mingea din picioarele adversarilor este incredibil”.
"Bineînțeles că Franța este greu de învins, dar nu imposibil. Este suficient să aibă o zi mai proastă ...", a mai spus Lineker.
Finala CM 2018, dintre Franța și Croația, se joacă duminică, 15 iulie, la ora 18:00, pe stadionul Luzhniki, din Moscova, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
CITEȘTE ȘI
Eroul Franţei din semifinala CM, sfătuit să joace pentru Camerun în urmă cu trei ani
Cel mai lung sezon. Patru dintre finaliştii CM au jucat primul meci acum 343 de zile
Etichete: finala , cm 2018 , franta croatia , lineker , kante , lineker cm 2018 , kante cm 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții