Cifre horror pentru Suarez! Nu a atins mingea în careul Franţei
06.07.2018, 19:18SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CM 2018 | Uruguay a ratat şansa să ajungă în semifinalele Mondialului, după ce Franţa s-a impus mai uşor decât ar fi anticipat mulţi, scor 2-0, în sferturile de finală. Cheia victoriei "cocoşilor" a stat în anihilarea lui Luis Suarez.
Uruguay trebuia să răstoarne calculele hârtiei. Nu doar că echipa lui Deschamps pleca favorită ca urmare a pedigreeului avut, dar sud-americanii aveau şi statistica potrivnică. În condiţiile lipsei lui Cavani, lucrurile nu se anunţau roze, mai ales că Uruguay s-a impus doar în 29% din meciurile în care unul din vârfurile de clasă a lipsit.
În măsura în care starul lui PSG nu a putut fi recuperat, Franţa a avut o misiune uşoară. Umtiti şi Varane l-au anihilat total pe Suarez, iar cifrele acestuia au fost horror. Atacantul Barcelonei nu a atins mingea niciodată în careul Franţei, în disputa de azi. În aceste condiţii, era foarte greu ca Uruguay să spere la mai mult, dar totuşi până la gafa antologică a lui Muslera sud-americanii rămăseseră în meci.
Altfel, de notat că Diego Godin a devenit jucătorul care poartă de cele mai multe ori banderola de căpitan al Uruguayului la Mondial. Cu 5 meciuri în Rusia şi 3 în Brazilia, fundaşul central sud-american i-a depăşit pe Obdulio Varela, Horacio Troche şi Diego Lugano (toţi cu 7 meciuri din postura de căpitani la CM pentru celeşti).
Etichete: uruguay , uruguay suarez , cm 2018 , uruguay franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții