Brazilia, singura naţională cu cinci titluri mondiale

9 zile până la Mondial! Bătălie aprigă pentru titlul de golgheter al CM din Rusia. Prezentarea principalilor favoriţi

04.06.2018, 23:45
  • Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Au mai rămas nouă zile până la startul evenimentului anului în fotbal, turneul final al Campionatului Mondial. Digi Sport ţi-a pregătit mai multe materiale de analiză înainte ca cele 32 de echipe prezente în Rusia să ne încânte cu evoluţiile lor. Astăzi analizăm care sunt şansele marilor atacanţi de la favoritele competiţiei să devină "gheata de aur" a turneului.

Bătălia pentru titlul de golgheter al Cupei Mondiale se anunţă la fel de intensă ca şi cea pentru titlul mondial. Mai jos îţi prezentăm jucătorii cotaţi cu cele mai mari şanse să marcheze "pe bandă rulantă" la CM.

LIONEL MESSI

Lionel Messi e creditat de casele de pariuri cu prima şansă de a fi cel mai bun marcator al turneului final din Rusia. Starul Barcelonei a părut cu gândul la Mondial încă de dinaintea finalului sezonului din Primera Division. Titlul mondial cu naţionala ţării sale e marele vis al argentinianului în vârstă de 30 de ani.

Messi are cifre impresionante pentru Argentina: a jucat 124 de meciuri şi a marcat 64 de goluri, o medie de peste un gol la fiecare două partide pentru reprezentativa "pumelor". Este golgheterul all-time al Argentinei.

Lionel Messi a cucerit titlul mondial Under 20, în 2005, şi titlul olimpic, în 2008, însă un trofeu major alături de naţionala de seniori a Argentinei îi lipseşte încă din palmares.

Messi a avut un nou sezon excelent la Barcelona şi a cucerit pentru a cincea oară în carieră "Gheata de Aur", după ce a marcat 34 de goluri în ultimul sezon din Primera Division.

CRISTIANO RONALDO

Marele rival al lui Messi, Cristiano Ronaldo, este şi el printre favoriţii la câştigarea trofeului de golgheter. Portughezul a încheiat sezonul cu a treia Ligă a Campionilor consecutiv, cu Real Madrid, şi visează la un nou trofeu cu naţionala ţării sale, după Euro 2016.

Ajuns la 33 de ani, Cristiano Ronaldo a marcat 44 de goluri în 44 de meciuri, în ultimul sezon, pentru Real Madrid. Căpitanul Portugaliei deţine atât recordul de selecţii, 149, cât şi al golurilor marcate, 81, pentru naţionala lusitană.

NEYMAR

Neymar vine la Cupa Mondială cu handicapul faptului că n-a mai jucat niciun meci oficial din februarie, atunci când s-a accidentat în derby-ul dintre PSG şi Olympique Marseille.
Brazilianul e însă principala speranţă a selecţionatei "auriverde" de a cuceri al şaselea titlu mondial din istorie.

La 26 de ani, Neymar este al patrulea în topul golgheterilor all-time ai naţionalei Braziliei, la o singură reuşită distanţă de Romario. Vedeta lui Paris Saint Germain a jucat deja de 84 de ori pentru Selecao, în tricoul căreia a revenit cu gol în amicalul cu Croaţia, din 3 iunie, câştigat cu 2-0.

Neymar a avut cifre excelente în primul sezon la PSG: a jucat 30 de meciuri şi a marcat 28 de goluri pentru gruparea de pe Parc des Princes, în toate competiţiile.

ANTOINE GRIEZMANN

Antoine Griezmann e omul de gol aşteptat de Franţa, care visează să cucerească în Rusia al doilea titlu mondial din Rusia. Golgheterul lui Atletico Madrid traversează o vară în care este anunţat de presa spaniolă ca şi transferat la Barcelona, în schimbul a 100 de milioane de euro, sumă pentru care catalanii îl pot cumpăra de la 1 iulie.

Griezmann a marcat 29 de goluri în 49 de meciuri, în ultimul sezon, pentru Atletico, iar pentru naţionala Franţei are 20 de reuşite în 53 de partide.

HARRY KANE

Harry Kane se anunţă principala armă a Angliei la Cupa Mondială după un nou sezon de senzaţie în tricoul lui Tottenham. Atacantul în vârstă de 24 de ani a marcat 30 de goluri în ultimul sezon din Premier League şi 41 de reuşite în cele 48 de partide disputate de londonezi în toate competiţiile.

Kane a marcat 13 goluri în 24 de meciuri disputate în tricoul naţionalei Angliei. A înscris şi în amicalul cu Nigeria, câştigat cu 2-1.

ROMELU LUKAKU

Romelu Lukaku promite un Mondial de excepţie în Rusia, unde Belgia visează să profite de talentul unei generaţii de excepţie pentru a da marea lovitură şi a lupta pentru titlul mondial.

Atacantul lui Manchester United a început foarte bine sezonul la noul său club, Manchester United, însă n-a menţinut ritmul până la final şi a încheiat sezonul cu 51 de goluri şi 27 de meciuri în tricoul "diavolilor".

Lukaku (25 de ani) are o medie bună, de un gol la două meciuri, în tricoul Belgiei: a marcat de 33 de ori în 67 de partide pentru naţionala "diavolilor roşii", pentru care a debutat în 2010.

THOMAS MULLER

Thomas Muller a fost al doilea marcator al Cupei Mondiale din 2014, din Brazilia, în care Germania a cucerit al patrulea titlu mondial din istorie.
Atacantul în vârstă de 28 de ani a marcat cinci goluri la ultimul Mondial şi speră la o performanţă similară în Rusia.

Fotbalistul lui Bayern Munchen a marcat de 15 ori în 45 de meciuri, în ultimul sezon, pentru campioana Germaniei.
Muller a marcat pentru Germania 38 de goluri în 90 de partide. A înscris doar două goluri în 2017 şi 2018 pentru Mannschaft, contra Azerbaidjanului, în preliminariile CM, şi împotriva Spaniei, în amicalul din martie.

ROBERT LEWANDOWSKI

Robert Lewandowski vrea să fie şi la Mondialul din Rusia "maşina de goluri" de la Bayern Munchen şi e considerat printre favoriţii la titlul de golgheter al turneului final.

Atacantul polonez a avut un nou sezon excelent la Bayern, cu 41 de goluri marcate în 48 de meciuri, în toate competiţiile, şi a ajuns la 151 de goluri în 195 de partide în tricoul bavarezilor.
Lewandowski (29 de ani) are o medie excelentă de reuşite şi la naţionala Poloniei: a înscris 52 de goluri în 93 de partide.

EDINSON CAVANI

Edinson Cavani şi Luis Suarez se anunţă "gurile de foc" ale Uruguayului la Cupa Mondială din vară, din Rusia. "Matadorul" Cavani pare însă principalul favorit din lotul sud-americanilor de a candida la trofeul de golgheter al turrneului final.

Atacantul lui Paris Saint Germain a marcat 40 de goluri în 47 de meciuri, în toate competiţiile, în ultimul sezon pentru echipa sa de club.

Cavani a ajuns la 100 de meciuri jucate pentru Uruguay şi e al cincilea în topul meciurilor jucate pentru uruguayeni. Atacantul de 31 de ani al lui PSG a marcat 42 de goluri şi e al doilea în topul golgheterilor all-time, la opt reuşite distanţă de coechipierul Luis Suarez.

DIEGO COSTA

Diego Costa a revenit în iarnă la Atletico Madrid special pentru a reintra în formă pentru Cupa Mondială din vară, din Brazilia. Atacantul spaniol de origine braziliană nu are însă cifre extraordinare după revenirea la Atletico: a marcat şapte goluri în 23 de meciuri, în toate competiţiile, pentru echipa lui Diego Simeone.

După ce a debutat pentru ţara sa adoptivă în 2014, atacantul în vârstă de 29 de ani a strâns 18 meciuri şi şapte goluri pentru "Furia Roja", care speră să revină în Rusia la zilele de glorie din perioada 2008-2012, în care a cucerit titlul mondial şi două titluri europene.

CITEŞTE ŞI:

Vezi AICI ce au stabilit sorţii pentru cele 32 de participante în Rusia, cum arată grupele şi care sunt meciurile. Primul joc va fi Rusia-Arabia Saudită, pe 14 iunie, la Moscova.

Campionatul Mondial de fotbal va avea loc între 14 iunie şi 15 iulie, iar meciurile vor fi LIVE TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.roTOATE ştirile despre CM 2018 sunt AICI.

Etichete: cupa mondiala , golgeter cupa mondiala , golgeter mondial rusia , golgeter mondial 2018 , cei mai buni marcatori cupa mondiala , golgeter mondial , golgeter cm


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversara din play-off-ul Ligii Națiunilor: ”Soarta a vrut”

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

UEFA a clarificat lucrurile, după ce kosovarii au anunțat că vor depune apel la TAS. Ce se întâmplă la tragerea la sorți

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în disputa cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

N-a stat pe gânduri! Decizia luată de Dorinel Munteanu, după ce a obținut victoria cu Farul în ultimul minut

Erling Haaland a numit ”cel mai bun antrenor din lume și probabil cel mai bun care a existat vreodată pe Pământ”

”Am câștigat categoric!” Jucătorii gălățeni s-au descătușat, după Farul - Oțelul 0-1

Citeşte şi

Exclusiv ”Ordinul” lui Costel Pantilimon pentru ”Tricolorii” lui Mircea Lucescu

Exclusiv La 35 de ani de la victoria care a dus România la Cupa Mondială, Gabi Balint a recunoscut: ”E adevărat”

PEROZA rupt tăcerea după zeci de ani. Cher a dezvăluit numele bărbatului care a părăsit-o: „Am fost îndrăgostită nebunește de el!”

FILM NOWJohnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură

Pus la zid de Gigi Becali, William Baeten este gata să plece la o rivală a celor de la FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

Craiova a dat lovitura! Jucătorul care tocmai a semnat contractul cu oltenii citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii pentru acest sezon